Conservatorii si-au pierdut in urma alegerile generale majoritatea din legislativ si sunt obligati sa formeze o coalitie de guvernare cu unionistii nord-irlandezi de la DUP, cunoscuti mai ales pentru politica lor anti-gay si pentru sustinerea pe care au primit-o de la gruparile paramilitare loialiste, care au luptat impotriva republicanilor pana la Acordul din Vinerea Mare.
De asemenea, aceste alegeri au reprezentat o lovitura majora pentru premierul Theresa May, care ar trebui sa readuca stabilitatea in tara inainte de inceperea negocierilor de pe 19 iunie pentru retragerea Marii Britanii din UE.
„Presupun ca Marea Britanie, din ce am auzit astazi (vineri – n.r.) de la premier, vrea sa respecte planul negocierilor. Noi vrem sa negocierm rapid, vrem sa respectam calendarul propus, deci pana in acest moment nu cred ca exista nimic care sa sugereze ca aceste negocieri nu vor incepe asa cum am convenit”, a declarat cancelarul german in timpul unei vizite la Ciudad de Mexico, potrivit news.ro.
Theresa May a convocat in urma cu doua luni alegeri anticipate, in speranta ca va putea sa profite de cresterea conservatorilor in sondaje si ca va elimina orice voce a opozitiei din Camera Comunelor.
Vezi si: ALEGERI MAREA BRITANIE 2017: Vot crucial dupa Brexit, ce promit partidele. Cand sunt primele exit-poll-uri
Insa, acest joc de noroc a esuat lamentabil pentru conservatori, care sunt obligati sa formeze o coalitie de guvernare pentru a ramane la putere pe Downing Street.
Analistii considera ca acest esec este explicabil prin campania extrem de proasta dusa de catre premier, care a evitat sa apara la dezbateri televizate, a condus o campanie lipsita de personalitate si a propus un program politic devastator pentru pensionari, care reprezinta un electorat important pentru conservatorii lui May.
In schimb, campania laburista s-a integrat extrem de bine pe retelele sociale, iar mitingurile de campanie au scos mai multi oameni …





