Pilotul german Michael Schumacher a semnat un contract pe trei ani cu Mercedes, urmand a reveni in Formula 1 dupa o absenta de trei ani, cauzata de o fractura la baza craniului si de alte fisuri la o vertebra si la o coasta. Cotidianul Bild a anuntat ca germanul, care va implini 41 de ani la 3 ianuarie, va primi un salariu anual de 7 milioane de euro. „Nu am parasit niciodata pista. Am fost obosit de Formula 1 la sfarsitul lui 2006, dar in trei ani de absenta am recuperat toata energia pe care o simt acum. Am alergat de multe ori cu motocicleta si acum ma simt gata pentru ceva serios”, a afirmat Schumacher pentru autosport.com. Referitor la problemele la gat care l-au impiedicat sa revina pe circuite inca din vara, pilotul german a spus ca este vindecat suta la suta. „Inainte de a accepta oferta Mercedes, m-am asigurat in proportie de suta la suta ca nu mai sunt probleme cu gatul meu. Din nefericire, in vara, cand am incercat sa concurez pentru Ferrari, era prea putin timp scurs de la accidentul suferit, dar de data asta sunt restabilit complet”, a precizat septuplul campion mondial.





