Purtatorul de cuvant al PNL, Mihai Voicu, a declarat, joi, ca in ceea ce priveste propunerile pentru sefia Parchetului ICCJ si cea a DNA politicienii nu ar trebui sa se pronunte, intrucat este vorba despre proceduri interne ale justitiei, potrivit Mediafax.
Voicu a fost intrebat cum vede propunerea lui Tiberiu Nitu pentru functia de procuror general si a lui Ioan Irimie la sefia DNA.
Citeste si: Mona Pivniceru a confirmat DEZVĂLUIRILE RL: Tiberiu Nitu, procuror general, si Ioan Irimie, sef DNA. Vezi controversele din trecutul celor doi
„Sunt foarte retinut in a face comentariu pe acest subiect, din doua motive. In primul rand, cele doua persoane mie imi sunt necunoscute, nu am auzit despre ei pana astazi si nu am de unde sa stiu si cum sa ma pronunt in privinta competentei lor. In al doilea rand, pentru ca in general cred ca politicienii nu ar trebui sa comenteze astfel de proceduri care tin de mecanismele interne ale justitiei si care respecta sansele egale si un parcurs de nominalizare care implica ministrul Justitiei, CSM si in ultima instanta presedintele Romaniei”, a declarat Voicu.
El a mai precizat ca este convins ca Mona Pivniceru a facut toate „evaluarile si aprecierile pentru a face aceste nominalizari”.
Tiberiu Nitu a fost propus pentru functia de procuror general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar Ioan Irimie a fost nominalizat pentru functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, a anuntat, joi, ministrul Justitiei, Mona Pivniceru.
Ministrul Justitiei a declarat ca, dupa evaluarea candidaturilor depuse pentru cele doua functii si a interviurilor sustinute de acestia, comisia a indicat cate …





