Ministerul Afacerilor Euroepene: Comisia Europeana va aplica CORECTII financiare Romaniei
Potrivit comunicatului MAEur transmis MEDIAFAX, urmeaza ca „in curand” sa inceapa procesul de conciliere intre Comisia Europeana (CE) si partea romana cu privire la corectiile financiare definitive care vor fi aplicate sumelor decontate de la 1 ianuarie 2007 pana in octombrie 2011 in cadrul celor patru programe pentru care s-au intrerupt platile la inceputul lunii iulie de catre Comisia Europeana – Programul Operational Sectorial Transport (POS-T), Programul Operational Regional (POR), Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE) si Programului Operational Sectorial Mediu (POS Mediu).De asemenea, pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), s-a propus de catre CE o corectie definitiva de 25% pentru sumele rambursate de la bugetul Uniunii Europene catre bugetul national, evidentiaza comunicatul mentionat.Comisia Europeana va reduce, prin corectii financiare, din fondurile puse la dispozitia Romaniei pentru programele legate de sectorul regional, mediu, transport si competitivitate, din cauza unor neregularitati identificate in zona achizitiilor publice, au declarat pe 12 septembrie …





