Ministrul Cioroianu s-a dat in spectacol si in Suedia

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Pentru romani nu mai este o surpriza faptul ca ministrul de externe, liberalul Adrian Cioroianu, este un mare gafeur. Multi spun ca de fapt el n-are nici in clin, nici in maneca cu diplomatia si ca doar vremurile l-au adus in functia pe care o ocupa. De acest lucru s-au convins si suedezii, pentru ca Adrian Cioroianu a scandalizat din nou, prin comportamentul sau, delegatia care il insoteste pe Traian Basescu in Suedia si pe oficialii Casei regale, dupa cum au declarat pentru Hotnews.ro surse din cadrul delegatiei. Adrian Cioroianu a ajuns cu intarziere la intalnirea de ieri dimineata cu oamenii de afaceri suedezi, la care au participat presedintele Traian Basescu si Regele Suediei, Carl Gustaf al XVI-lea. Surse din delegatia romaneasca afirma ca intrarea dupa Rege contravine etichetei si ca Adrian Cioroianu n-ar fi trebuit sa se strecoare in fata scenei unde se aflau oficialitatile.
Si asta nu e tot. Aceleasi surse au declarat pentru Hotnews ca la intalnirea de marti cu primul-ministru al Suediei, Adrian Cioroianu isi studia cu atentie manichiura si era total absent de la discutii. Probabil se gandea la pregatirile de nunta, avand in vedere ca in scurt timp va fi din nou mire. Oricum, daca discutia era purtata in limba engleza, e clar de ce Cioroianu era total absent. Potrivit informatiilor noastre, limba engleza se reduce pentru ministrul nostru de externe la bine cunoscutele sale expresii : „ok”, „good point, my friend”, „yes” si „of course”.
Ministrul Cioroianu ar fi exasperat delegatia romaneasca inca din prima zi a vizitei in Suedia, cand, inainte de concertul orchestrei radiodifuziunii suedeze, ar fi intarziat cateva minute plecarea coloanei oficiale pentru a fuma o tigara. Cam nepoliticosi si suedezii! Ar fi trebuit sa-l lase sa fumeze la concert, ca doar era ditamai ministru de externe al Romaniei, care, din nefericire pentru noi, nu s-a remarcat in mandatul sau decat printr-un lung sir de gafe de neconceput pentru un diplomat.

spot_imgspot_img