Mircea Sandu: Olaroiu e primul candidat pentru a prelua nationala

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mircea Sandu a vorbit la Digi Sport despre succesorul lui Razvan Lucescu la conducerea tehnica a echipei nationale a Romaniei si despre felul in care l-a dezamagit actualul selectioner.

Pentru prima oara de cand a incetat sa-l mai sustina pe Razvan Lucescu, presedintele FRF, Mircea Sandu, a admis ca prima optiune a sa pentru postul de selectioner este Cosmin Olaroiu.

„Va spun in premiera ca primul candidat pentru a prelua echipa nationala este Cosmin Olaroiu. El este si singurul candidat, Piturca este un nume inventat de Gigi Becali”, a spus Sandu, la Digi Sport.

Şeful FRF a precizat ca va apela la Olaroiu doar daca nationala va pierde meciul cu Bosnia. „Daca echipa nationala castiga cu Bosnia pe 3 iunie, nu am de ce sa il iau pe Oli. Daca pierdem, Comitetul Executiv ma obliga sa caut un antrenor in scurt timp pentru turneul din America de Sud. Eu imi doresc foarte mult sa batem Bosnia. Daca Razvan Lucescu va castiga, este clar ca e antrenorul care va merge alaturi de noi pana la sfarsitul acestor preliminarii”, a mentionat Sandu.

„Ţin in continuare la Razvan Lucescu, dar trebuie sa recunosc ca m-a dezamagit pentru ca nu mi-a dat un telefon din luna martie si pana azi, nici macar de Paste nu m-a sunat. A comis doua gesturi grave. Nu a aparut in fata Comitetului Executiv si n-a mai dat niciun semn de viata dupa ce s-a intors de la Barcelona. Eu nu i-am facut decat un repros. Sa nu le mai dea voie jucatorilor sa plece din cantonament. Daca ma asculta, nu se ajungea la cazul Mutu”, a comentat Sandu.

spot_img