„Daca pierdeam, luam trenul spre Budapesta”, spunea Miriuta dupa meciul de infarct de la Chiajna, castigat cu 4-3. Ulterior, „cainii” au facut egal cu FCSB si au pierdut la Astra, ratand play-off-ul. O contraperformanta rusinoasa in istoria recenta a gruparii din Stefan cel Mare, care nu putea trece fara a fi gasit un tap ispasitor.
Astfel, in aceasta dimineata, conducerea lui Dinamo a decis sa activeze clauza de reziliere a contractului. Venit la Dinamo in luna septembrie, in locul lui Cosmin Contra – plecat la echipa nationala -, Vasile Miriuta avea trecut in contract ca, daca nu prinde play-off-ul, poate fi dat afara fara compensatii financiare. Cele doua parti se vor desparti, iar oficialii ros-albilor au deja doua nume pe lista scurta de posibili inlocuitori: Gigi Multescu si Florin Bratu.
Se poarta deja negocieri cu cei doi si, in acest moment, mai usor de adus pare a fi fostul antenor al Craiovei, acesta fiind liber de contract. Bratu este angajat la Federatie, unde face o treaba minunata la nationala U18, iar multi specialisti ii anticipeaza un viitor glorios. Fostul atacant din Stefan cel Mare nu poseda licenta Pro inca, astfel ca va fi nevoie de un alt „principal” in acte, exact ca la FCSB.
INFO
Gheorghe Multescu a jucat pentru Dinamo intre 1979 si 1985 si a cucerit …





