de Otilia Ciocan Publicat la: 23.05.2014 17:13 Ultima actualizare: 23.05.2014 17:24
Fostul manager al echipei de fotbal Steaua Bucuresti, Mihai Stoica, ar putea afla in 30 mai daca va fi pus in libertate, in cazul in care Curtea de Apel Bucuresti va admite contestatie in anulare formulata de el impotriva deciziei de condamnare la inchisoare din Dosarul Transferurilor.
Curtea de Apel Bucuresti a luat in discutie dosarul vineri, insa a amanat pronuntarea unei solutii pentru 30 mai.
Fostul manager al Stelei a spus, vineri, la Curtea de Apel Bucuresti, ca ajuns sa fie „disperat” ca urmare a condamnarii din dosarul transferurilor de jucatori, precizand ca familia sa, respectiv sotia si fiica, se intretine din pensiile parintilor sai.
„Stiu ca justitia nu are o latura sociala, umana, dar condamnarea mea condamna familia, care traia aproape in exclusivate din veniturile mele – substantiale, dar justificate. (…) Familia mea traieste din pensiile parintilor mei de 80 si 77 de ani”, a mai spus Stoica, din boxa condamnatilor, la judecarea contestatia in anulare a pedepsei din acest dosar.
Mihai Stoica a mai declarat in fata instantei ca pedeapsa „a fost data cu rea-credinta” si ca se gandeste chiar sa reclame Romania la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).
„Nu mi s-a aplicat niciodata legea mai favorabila. Nu inteleg de ce acea pedeapsa nu a fost data cu suspendare. (…) Aceasta instanta (CAB – n. r.) a ignorat, practic, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, stiind foarte bine ca o speta identica a dat castig de cauza condamnatului, obligand Italia sa plateasca despagubiri. Este indubitabil ca voi avea castig de cauza la CEDO”, a subliniat fostul manager al Stelei.
Pe de alta parte, el si-a exprimat supararea ca nu a putut viziona ultimul meci de campionat …