Specialistii spun ca acest aliment-condiment ar putea fi din nou bun daca ar fi produs fara conservanti si fara coloranti sintetici, pentru a evita problemele de sanatate
Un condiment inofensiv si popular a devenit un pericol prin adaugarea E-urilor. El poate provoca boli copiilor si persoanelor cu anumite sensibilitati.
Romanii sunt mari consumatori de mustar. El este indeobste considerat un aliment inofensiv si, ca atare, e nelipsit din sendvisuri si se „lafaie” din plin langa mici si carnati. La o simpla analiza a etichetei descoperim insa o multime de aditivi, care mai de care mai periculosi.
Printre sortimentele de mustar care se gasesc in rafturile supermarketurilor de la noi este si cel dulce, de la Knorr, cu aroma de miere, pe care scrie mare ca ar fi „fara conservanti”. Sarea nu este mentionata.
El contine, in schimb, un agent de ingrosare denumit „guma xantan” (E 415). Aceasta substanta mareste vascozitatea produselor alimentare si favorizeaza digestia, scazand totodata valoarea nutritiva din cauza interferentei gumei cu absorbtia vitaminelor si mineralelor.
Acidul citric (E 330) este, de asemenea, un acidifiant care se gaseste in acest sortiment de mustar. Substanta protejeaza impotriva oxidarii, crescand insa aciditatea alimentului. „E 330 este un acidifiant natural sau artificial obtinut din fructe (citrice) sau prin biosinteza.
Fiind acid, el poate provoca afectiuni bucale, cum ar fi aparitia cariilor dentare”, arata prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare (ICA) Bucuresti, in cartea sa, „Biblia alimentara”.
Un alt produs care se gaseste in comert este „KISKUFELEGYHAZI mustar”, produs in Ungaria. Nici pe aceasta eticheta nu este specificata cantitatea de sare, dar nici nu este exclusa, ceea ce inseamna ca ? teoretic ? avem o cantitate „ascunsa” de sare.
Acest tip de mustar contine conservant, respectiv benzoat de sodiu (E 211). „Benzoatul de sodiu e un conservant artificial care poate declansa sindromul de hiperactivitate si deficienta de concentrare. Este o substanta din categoria celor numite „neurotoxice”.
Ea poate induce migrene lucratorilor din industria de panificatie. Doza zilnica admisa este de 5mg/kg corp, iar consumul frecvent nu este indicat. Mai mult, este bine ca persoanele sensibile sa o evite daca pot”, mentioneaza profesorul in cartea sa.
Sosul de mustar suedez ?GRAVLAXAS, comercializat de IKEA FOOD, are o eticheta succinta pentru romani. Norocul celor interesati sa stie ce mananca este eticheta pe care sunt trecute ingredientele, in engleza, totul ?fiind precizat cu lux de amanunte.
Acest produs contine conservant sub forma de sorbat de potasiu (E 202). Aceasta substanta „in unele cazuri poate provoca alergii sau astm. De aceea, nu este indicat consumul ei frecvent”, ne atentioneaza prof. Mencinicopschi.
Un alt ingredient, pentru ingrosare, este amidonul modificat – un aditiv alimentar care este periculos pentru sanatate, dupa cum ne avertizeaza prof. Mencinicopschi.
In majoritatea tarilor din UE, acest amidon este interzis. In mustar se gaseste si aditivul E 415, „guma xantan”, un alt agent de ingrosare, despre care directorul ICA Bucuresti spune ca trebuie consumat cu moderatie. Nici acest produs nu are specificata cantitatea de sare pe care o contine. Doza zilnica admisa este de 6,5 grame de sare.
Daca ar fi preparat ecologic, din ingrediente traditionale, dar fara conservanti si coloranti sintetici, mustarul ar putea face bine organismului, ajutand la tranzitul intestinal. El se poate obtine din boabe de mustar macinate si frecate cu apa, cateva picaturi de zeama de lamaie si ulei, pana cand amestecul se transforma intr-o „maioneza” groasa.
Multi dintre consumatorii romani nu au timp sa-si prepare mustarul, dar nici nu se uita la ingredientele de pe eticheta sortimentului de mustar. Pentru acestia, savoarea produsului spune totul. „Avem perceptii diferite despre calitate. Despre bun si rau. Referentiale nu sunt gustul si aspectul, ci compozitia unui produs alimentar. De multe ori nu ne dam seama de pericol, dar abia cand ne imbolnavim apreciem sanatatea”, a mai spus prof. Mencinicopschi.
Mustarul, ca planta, este cultivat de peste 3.000 de ani. Initial, planta de mustar a fost folosita in China, apoi in lumea intreaga. Grecii au descoperit savoarea mustarului cu circa 400 de ani i.Hr.
Romanii foloseau faina de mustar, obtinuta prin macinarea boabelor, pentru prepararea unor impachetari fierbinti care sa le incalzeasca picioarele. De asemenea, pasta de mustar se folosea impotriva durerilor de articulatii. De altfel, romanii au fost primii de la care avem o reteta pentru prepararea mustarului, datand din secolul I d.Hr., ei fiind primii care au inceput sa produca mustar la scara industriala. Reteta lor era un amestec din seminte de mustar macinate, ulei de masline, miere si otet pentru sosuri de salate.
In secolul al VIII-lea, mustarul apare pomenit pentru prima data in Europa Centrala, intr-o scriere despre Carol cel Mare. In secolul al XIII-lea, Franta producea cele mai diverse sortimente de mustar. In acea perioada, orasul Dijon a primit monopolul pentru producerea mustarului in Franta. In acest oras, mustarul era preparat cu must in loc de otet, de aici provenind si numele frantuzesc pentru mustar: „moutarde”.
In secolul al XVIII-lea s-a observat ca mustarul este mult mai usor de folosit daca este macinat foarte fin. De atunci, prepararea lui se face prin amestecarea prafului cu apa, aceasta pasta fiind folosita apoi pentru prelucrari ulterioare.
