Cea mai moderna si performanta maternitate publica din Romania a fost inaugurata ieri, in cadrul Spitalului „Filantropia”, din Capitala. Clinica de obstetrica-ginecologie este la standarde europene, are o capacitate de 195 de paturi si un bloc operator unde se pot realiza anual 1.600 de interventii. Pentru pacientele cu anumite complicatii asociate patologiei ginecologice, clinica are o sectie de terapie intensiva, cu o capacitate de 15 paturi. De asemenea, departamentul de neonatologie are o unitate de terapie intensiva cu posibilitati de ingrijire a prematurilor de gradul 3 si 4 (copii nascuti la 1 kg sau mai putin, in saptamanile 29-30 de sarcina).
Datorita folosirii unei statii cen?trale de sterilizare moderna si a materialelor antistatice si anti?septice, spitalul va asigura toate conditiile de igiena si asepsie, reducand astfel riscul infectiilor intraspitalicesti. Laptele praf va fi testat in laborator inainte de a fi administrat bebelusilor. Blocul operator de ginecologie si sala de cezariene sunt dotate cu aparate de climatizare si purificare a aerului. Aici se mai gasesc si instalatii moderne pentru spalatul chirurgical, aparate de anestezie, paturi moderne de terapie intensiva, paturi speciale pentru nastere.
Totodata, noul sistem informatic va permite introducerea pacientelor in baza de date inca de la prima consultatie. Fondurile necesare lucrarilor de renovare provin de la Ministerul Sanatatii Publice, de la Primaria Sectorului 1, precum si de la companii private si organizatii nonguvernamentale. Aparatura medicala de ultima generatie a fost achizitionata printr-un program cu Banca Mondiala si prin fonduri oferite de Ministerul Sanatatii. Lucrarile de consolidare si modernizare au fost evaluate la peste 3 milioane de euro.
Saloanele din spital au cel mult trei paturi, dar exista si saloane speciale sau cu rezerva care au un nivel de confort ridicat. In aceste rezerve, pacientele pot beneficia de aer conditionat, de televizor, frigider, pat reglabil, masuta speciala pentru schimbat bebelusii si patut pentru nou-nascut.
„In rezerve, pacientele nu vor beneficia de nici un fel de tratament in regim hotelier sau de personal mai calificat. Aceste camere au fost facute pentru femeile care doresc o izolare de celelalte paciente. Tariful acestor camere va fi stabilit dupa ce vom face un sondaj de piata”, mentioneaza directorul clinicii, prof. dr. Gheorghe Peltecu. Conducerea unitatii sustine ca in doua saptamani va rezolva aceasta problema si clinica va fi deschisa. Iar internarile se vor face in functie de numarul de locuri disponibile.
Prezent la inaugurare, prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu s-a aratat extrem de indignat de faptul ca un spital public percepe tarife. De precizat ca pretul unei rezerve in Spitalul Universitar este cuprins intre 50 si 200 de euro pe zi.





