Istoria ne pune din nou in fata, brutal dar sincer, o oglinda. Ce vedem in ea? Acelasi paradox jenant care ne urmareste de 25 de ani incoace.
Pe de o parte, evenimentele internationale, de la granitele noastre sau mai indepartate, desi complicate si ingrijoratoare, ne-au fost mai degraba favorabile. Chiar si atunci cand am avut motive sa ne fie frica pentru viitorul natiunii, urmarile au fost, in final, de bun augur. Pe de alta parte, nu suntem capabili sa profitam la maxim de turnura fericita a lucrurilor. De ce? Pentru ca in timp ce istoria sau prietenii se achita de partea lor de misiune, noi nu facem cea ce ne revine noua ca efort, pentru a capitaliza schimbarile pozitive si a le traduce intr-o viata mai buna pentru toti cetatenii si intr-o intarire a democratiei.
Asa a fost dupa 11 septembrie 2001, la fel s-ar putea intampla si acum, cand ambitiile Rusiei reconfigureaza echilibrul de putere in Europa si poate chiar la nivel global.
Din punct de vedere militar, Romania are acum din partea NATO toate garantiile de securitate pe care si le-a dorit vreodata. Intalnirea de la Newport, de saptamana trecuta, a liderilor tarilor aliantei nord-atlantice, a confirmat ca punctul de vedere al Statelor Unite ale Americii inca primeaza si ca urmare agresiunea Rusiei a fost luata in serios.
Documentele adoptate au lovit direct in ipocrizia si dublul limbaj ale unor lideri europeni si consemneaza fara echivoc aparitia unui moment de criza majora si a unui punct de cotitura in securitatea euro-atlantica, avand ca sursa ambitiile neoimperialiste ale Rusiei.
Mai mult, Polonia, Romania si tarile baltice vor beneficia de prezenta a suficient de multe trupe aliate pe teritoriul lor, astfel incat sa nu existe nici o portita de scapare pentru ca un posibil atac al Rusiei sa nu fie interpretat ca un atac impotriva NATO si sa nu oblige la activarea imediata a articolului 5.
Din punct de vedere economic, social si politic, insa, tine exclusiv de noi sa profitam de pe urma intaririi legaturilor militare si de securitate cu NATO, dar in special cu SUA, pricinuita de reactivarea vechiului inamic comun. Reusita in acest demers nu este optionala, ci obligatorie. Pentru ca nu exista doar oportunitati ci si amenintari generate de noul context creat de invazia ruseasca din Ucraina.
Exista un risc major ca daca ratam sansa unei evolutii nu vom iesi pe zero, ci in minus. Daca actiunile noastre interne nu se ridica la inaltimea evenimentelor externe in scurt timp vom inregistra pierderi consistente. Iar cel mai mare pericol vine din pozitia relativ izolata pe care o avem in interiorul Uniunii Europene.
Castigurile obtinute de Romania la Newport au fost posibile in primul si in primul rand datorita sprijinului american, dar si pentru ca Germania si alte tari europene au fost de acord ca trebuie trasata o linie rosie cat se poate de vizibila pentru rusi. Echivocul din declaratiile si actiunile multor europeni cand vine vorba de sanctiuni economice si sprijin militar pentru Ucraina nu s-a extins si asupra definirii ferme a granitelor NATO. De ce?
Marile tari europene au si acum de suferit economic din cauza deciziei lui Putin de a invada Ucraina, dar vor pierde de o suta de ori mai mult daca tarul scapat de sub control va destabiliza sau ataca o tara membra UE si NATO. Jocul ipocrit pe care il fac azi, refuzand sa foloseasca termenul de invazie si preferand sa se ascund in spatele cuvantului „interventie”, nu va mai fi posibil daca urmatoarea tinta va fi o tara pe care s-au angajat sa o apere in caz de agresiune si de care sunt legate prin conexiunile stranse din interiorul UE.
Este in interesul lor strategic sa previna cat se poate de serios Rusia sa nu se aventureze dincolo de granitele UE si NATO, pentru a preintampina pierderi economice majore si chiar compromiterea celor doua structuri in care s-au investit sume si energii uriase. Chiar si promisiunile facute de Germania Rusiei, dupa prabusirea Cortinei de Fier, in schimbul acordului pentru reunificare, care astazi ne apasa atat de mult, palesc in fata unui asemenea pericol.
In acelasi timp, insa, daca Rusia se va multumi sa isi adjudece de facto estul si poate si sudul Ucrainei – dupa cum probabil se va intampla ca urmare a refuzului aliantei de a sprijini militar consistent administratia de la Kiev – si va respecta frontierele NATO si EU, este de asteptat ca Germania si alte tari europene sa isi continue afacerile lucrative cu regimul Putin si sa nu incerce sa blocheze campania de cucerire economica a Estului Europei in care acesta este angajat de ani buni.
Cand vine vorba de expansiunea economica a Rusiei, parerile Germaniei, Italiei si a altor puteri europene difera semnificativ de cea a Statelor Unite. Concret: dependenta de gazele rusesti a multor tari foste comuniste a fost acceptata drept o fatalitate de catre majoritatea liderilor europeni si la fel se intampla, din ce in ce mai mult si cu dependenta de investitii strategice dirijate de la Kremlin in schimbul sustinerii lui Putin.
Nu are rost sa insistam asupra nenumaratelor dovezi furnizate de presedintii sau premierii de la Budapesta, Praga, Bratislava, Sofia, care confirma redescoperita iubire fata de Marele Frate de la Rasarit. Este suficient sa ne amintim cum a raposat proiectul Nabucco pentru a face loc South Stream-ului, cum se opun din rasputeri sanctiunilor ce ar trebui impuse Rusiei toti conducatorii care se tem ca vor ramane fara gaze la iarna sau fara fonduri pentru a-si readuce economiile pe crestere si cum ajung vicepresedinti ai Parlamentului European si poate chiar comisari cei ce fac jocurile FSB-ului.
Cert este ca atunci cand tunurile vor amuti si se va lasa o liniste inghetata peste noile regiuni autonome de la granita Ucrainei cu Rusia, nu la fel se va intampla si cu razboiul de tesut firele de paianjen prin care Putin leaga Europa de regimul sau corupt. Isi va relua cadenta si mai indracit. Estici sau vestici, multi vor fi cei ce vor face coada la usa lui, pentru a-i reaminti cum l-au sustinut cand era pus la zidul infamiei.
Cum fac, de exemplu, liderii Serbiei care au pus tara la dispozitia oligarhilor rusi pentru a-si derula operatiunile de pe teritoriul ei, pentru a ocoli sanctiunile economice occidentale.
Astazi, Romania nu joaca in hora aceasta imorala. Chiar daca de aproape trei ani avem un guvern socialist, …
