Negocierile pentru reunificarea insulei Cipru incep luni in Elvetia

Pentru prima data, presedintele cipriot, Nicos Anastasiades, si liderul cipriot turc, Mustafa Akinci, vor aborda una din cele mai spinoase chestiuni ale dosarului: aranjamentele teritoriale.
Aceste discutii, care vor avea loc pana la 11 noiembrie in apropierea Lacului Leman, sunt “un moment cheie” in negocierile de pace, demarate in mai 2015, potrivit emisarului ONU pentru Cipru, Espen Barth Eide.
Discutiile sunt, de asemenea, considerate cele ale ultimei sanse, mai ales dupa esecul unui plan de reunificare propus de ONU in 2004. Obiectivul este de a se ajunge la un acord inainte de sfarsitul anului.
Tara este divizata din 1974?cand armata turca a invadat partea de nord a insulei ca reactie la o lovitura de stat ce viza alipirea Ciprului la Grecia, situatie ce a ingrijiorat minoritatea turcofona din insula. Invazia a fost urmata de importante deplasari de populatii, zeci de mii de persoane fiind obligate sa isi abandoneze bunurile de pe o zi pe alta.
De atunci, Republica Cipru, membra a UE din 2004, isi exercita autoritatea numai asupra partii de sud, unde traiesc cipriotii greci. Cipriotii turci traiesc in nord, unde a fost autoproclamata Republica Turca a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscuta numai de Ankara.
Nicos Anastasiades a indemnat saptamana trecuta cele doua parti “sa profite de aceasta oportunitate, nu doar pentru a elimina sau reduce diferendele (…), dar si pentru a inregistra progrese in legatura cu teritoriul care sa poata duce la o reglementare finala”.
La randul sau, Mustafa Akinci a subliniat necesitatea de a respecta termenul de la sfarsitul anului pentru a incheia un acord. “Dupa 50 de ani, nu putem continua sa discutam inca 50 de ani. Toata lumea, inclusiv ONU, este constienta de acest lucru”, a declarat el.
Analistii sunt de parere ca orice acord, care trebuie sa duca la o federatie alcatuita din doua entitati – una cipriota greaca, iar cealalta cipriota turca-, se bazeaza pe principiul schimbului de teritorii in aceasta insula cu aproape un milion de locuitori, in mare majoritate ciprioti greci.
“Daca in prezent se pot reuni in jurul hartilor si sa isi impartaseasca punctele de vedere, inseamna ca au fost depasite numeroase bariere psihologice”, este de parere Fiona Mullen, consultant …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *