Nexus One, primul telefon Google, a fost lansat

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Google a lansat oficial primul sau telefon mobil, Nexus One, ca parte a unui pas ce urmareste detronarea cunoscutului iPhone de la Apple.

Google a prezentat aparatul la sediul din Silicon Valley, marti, urmand ca vanzarea sa inceapa din 12 ianuarie. Cum din ce in ce mai multe persoane folosesc aparatele mobile sa acceseze internetul, Google a lansat deja propriul sistem de operare pentru telefoanele mobile, numit Android, ce este deja instalat pe mai multe aparate.

Device-ul cu touchscreen produs de HTC, a fost prezentat de Google ca un „super telefon”, si un nou pas in evolutia soft-ului sau „Android”, relateaza AFP.

„Cred ca veti vedea ca acest mobil depaseste limitele unui telefon multifunctional”, a declarat Peter Chou, CEO la HTC, la prezentarea noului handset.

Precum iPhone, oferta Google include web-browsing, player pentru muzica si video si o serie de aplicatii pe care utilizatorii le pot instala. Nexus One fabricat de HTC are un ecran mai mare si camera foto mai performanta decat iPhone. De asemenea, vine cu navigatie gratis prin satelit, optiune valabila contra cost pe iPhone.

Se apreciaza ca telefonul va costa circa 179.99 dolari cu un contract cu un operator de telefonie si 529.99 dolari la liber. Numele Nexus One este o referire la filmul Blade Runner.

spot_img