Presedintele Nicolas Sarkozy a anuntat duminica seara o crestere a cotei TVA cu scopul finantarii protectiei sociale si atenuarii costului muncii, intr-o emisiune televizata consacrata ultimei serii de reforme pe care intentioneaza sa le promoveze inaintea alegerilor prezidentiale, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
Sarkozy a anuntat ca Guvernul va propune cresterea cu „1,6 puncte (procentuale) a TVA”, in vederea compensarii unei atenuari a costurilor sociale suportate de intreprinderi. „Aceasta masura va fi pusa in aplicare abia la 1 octombrie. Noi speram ca acest lucru va declansa (pana atunci) achizitii prin anticipare, care vor alimenta cresterea” economica, a adaugat el.
Scopul reformei este sa restabileasca competitivitatea economiei franceze si sa stopeze o adevarata hemoragie de locuri de munca in sectorul industrial. „De zece ani, Franta a pierdut 500.000 de locuri de munca in sectorul industrial”, a subliniat Sarkozy, notand ca, pentru un salariu de 4.000 de euro, in Germania costurile se ridica la 840 de euro, fata de o suma „dubla in Franta”.
El a insistat asupra faptului ca reforma sa in domeniul protectiei sociale, vizand o crestere a costului acesteia suportata de consum si mai putin de munca, este inspirata de actiunea cancelarului social-democrat german Gerhard Schroeder.
Nivelul normal al TVA va creste la 21,2%, lucru care va permite finantarea unor scutiri in valoare de 13 miliarde de euro.
Presedintele francez a anuntat, de asemenea, ca Franta va introduce in august o taxa de 0,1% asupra tranzactiilor financiare.
S-a „luat decizia crearii unei taxe asupra tranzactiilor financiare”, a motivat Sarkozy, cu speranta „crearii …




