„Mi-am dat demisia, am trimis-o prin e-mail la Biroul Local al filialei sector 6. In secunda in care ei se vor intruni, vor lua act de demisie (…) Numai ca in situatia aceasta, chiar daca USR este o institutie tanara si are aspecte fragile, exista un statut care prevede ca atunci cand presedintele este in imposibilitatea sa isi exercite mandatul, vicepresedintele care a avut cele mai multe voturi la Congres preia conducerea interimara, in persoana lui Elek Levente, o persoana foarte buna pentru pozitia aceasta. Partidul mai are niste foruri mai inalte decat cel care a luat decizia de ieri si forurile acestea pot sa ia decizia contrara, in sensul ca nu ne pronuntam pe referendumul pentru familie. In situatia aceasta eu voi face o cerere de reinscriere in partid”, a precizat Nicusor Dan, la TVR.
El a mentionat ca aceste foruri superioare ale USR se vor intruni in doua-trei saptamani si considera ca, indiferent daca el va reveni asupra demisiei sau nu, are incredere ca „ei vor face tot ce e mai bine pentru Romania”.
In privinta unei eventuale demisii si din Parlament, Nicusor Dan a precizat ca va lua o decizie dupa ce se va consulta si cu parlamentarii USR-isti.
Nicusor Dan a mai spus, joi seara, ca a existat o mare simpatie in partid fata de Dacian Ciolos, care nu a venit in spatiul public pentru a-si expune intentia referitoare la viziunea sa politica, si ca, daca se va decide in directia fostului premier, majoritatea din USR va decide.
„Majoritatea are tot timpul dreptate. In cazul in care colegii din USR doresc asta (venirea lui Dacian Ciolos n.r.), inseamna ca ei au dreptate. A existat intr-adevar o mare simpatie pentru Dacian Ciolos, care nu s-a topit (…) In relatia asta nu a contat foarte mult USR, a …




