Nokia si Microsoft impulsioneaza divertismentul pe dispozitive mobile

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Nokia va folosi soft-ul de protectie de la Microsoft pentru a impulsiona utilizarea materialelor de divertisment, precum muzica si filmele, prin retelele wireless. Nokia va licentia tehnologia PlayReady si o va ingloba in softul S60, cea mai utilizata platforma in industria telefoniei mobile.

Tehnologia Microsoft permite impartasirea de continut protejat ? muzica, jocuri sau materiale video – intre telefoanele mobile, computere si alte dispozitive.

Soft-ul S60 de la Nokia este utilizat pe scara larga in produsele companiei, dar si in telefoanele mobile realizate de cei de la LG Electronics si Samsung Electronics. Cel mai de temut rival este Windows Mobile, dezvoltat de Microsoft.

In 2005, cele doua companii au semnat prima intelegere de cooperare pentru instalarea Windows Media player pe telefoanele Nokia.

Cum preturile telefoanelor mobile scad, comerciantii cauta sa obtina venituri din operatiunile cu software, in vreme ce Microsoft cauta noi surse de venit din spatiul mobil.

In iunie, Nokia a precizat ca isi va reorganiza intreaga activitate, pentru a se concentra mai bine pe software si servicii.

Nokia sustine ca se asteapta ca foarte multe dispozitive S60 si cele din seria 40, incluse in intelegere, care utilizeaza tehnologia PlayReady, sa ajunga pe piata in 2008.

Companiile spun ca aceasta intelegere ar putea determina o crestere a ofertei de divertisment pe telefoanele mobile. Potrivit companiei de cercetare Informa, serviciile de divertisment ? jocuri, muzica, televiziune, continut pentru adulti si jocuri de noroc ? vor ajunge, pana in 2011, la 38 de miliarde de dolari, de la 18,8 miliarde in 2006.

Pana acum, muzica a fost principalul continut pentru divertismentul mobil, insa este de asteptat ca noua crestere de pe piata sa se bazeze pe canalele de televiziune mobila.

Microsoft si Nokia au anuntat ca vor lucra impreuna pentru a facilita accesul clientilor la continut digital, prin utilizarea dispozitivelor mobile.

Nokia ar putea lansa in urmatoarele luni un magazin online de muzica si continut pentru dispozitive mobile ?un rival pentru iTunes- utilizand tehnologia obtinuta prin achizitionarea distribuitorului american de muzica digitala, Loudeye.

Sebastian Nystrom, director pe partea de tehnologie la Nokia, a refuzat sa faca vreun comentariu referitor la impactul pe care afacerea incheiata cu Microsoft ar putea sa il aiba asupra serviciilor realizate prin achizitionarea Loudeye, dar a spus: ?PlayReady va fi componenta de baza in oferirea unor asemenea servicii?.

spot_img