Ion Balint, zis Nutu Camataru, Gigi Daniel Chiras si Adrian Raducu Bica vor fi cercetati in continuare in arest in dosarul in care sunt acuzati de infractiuni cu violenta, iar Licuta Udila si Bogdan Dumitrache vor fi eliberati, a decis definitiv, joi, Curtea de Apel Bucuresti, transmite Mediafax.
Instanta a mentinut astfel mandatele de arestare preventiva pentru 29 de zile emise in 23 februarie de Tribunalul Bucuresti pentru Ion Balint, Gigi Daniel Chiras si Adrian Raducu Bica si a admis doar recursurile lui Bogdan Dumitrache si Licuta Udila.
Decizia Curtii de Apel Bucuresti este definitiva, astfel ca Bogdan Dumitrache si Licuta Udila urmeaza sa fie eliberati din arest.
In declaratia pe care a dat-o in fata celor trei judecatori ai Curtii de Apel Bucuresti, Nutu Camataru a aratat ca este victima sistemului judiciar romanesc, mai precis a anchetatorilor DIICOT, care din anul 2004 l-ar „hartui” in mod sistematic.
Nutu Camataru a spus ca vrea sa fie protejat de procurorii care il ancheteaza inca din 2004 si ca intreaga situatie privind acest dosar reprezinta un spectacol mediatic, amintind despre povestea potrivit careia el ar fi dat oameni la lei.
Totodata, Nutu Camataru a mai spus ca el nu conduce niciun grup de crima organizata, ci este victima Ministerului Public.
„Nu am legatura cu niciun grup infractional, iar eu cu fratele meu nu ne-am vazut de cand a fost eliberat, n-am vorbit cu el la telefon nici cat am fost inchis, de frica sa nu se spuna ca suntem un grup infractional. Cand eram in libertate am vorbit de doua ori. Se vorbeste de un clan, eu am doar un baiat de 14 ani, iar in rest toata familie este arestata. Sotia este arestata ca a cumparat influenta de la un judecator”, a mai declarat Nutu Camataru in fata judecatorilor.
In legatura cu presupunerea ca ar fi fugit pentru a se sustrage urmaririi penale, Nutu Camataru a aratat ca a plecat de acasa pe motiv ca erau oprite gazele si ca a fost impreuna cu o iubita de-a sa intr-o alta locatie, pentru ca nu putea merge acasa, unde era copilul lui de 14 ani.
„M-am dus la un prieten pentru ca e aproape de Lia Manoliu, de unde sta iubita mea. Apartamentul era pe soseaua Fundeni, daca m-ar fi anuntat cineva ca urmeaza sa fiu arestat nu mai veneam nicaieri. Am fost sa cumpar doi cai, nu am vrut sa ma sustrag”, a aratat Nutu Camataru.
Acesta le-a cerut judecatorilor ca, in cazul in care nu decid eliberarea lui, sa-i dea o „sentinta la injectie letala” sau „o sentinta care sa-l tina departe de familie”.
In aceasta cauza se fac cercetari fata de 67 de persoane, acuzate de constituire a unui grup infractional organizat, tentativa de omor calificat si deosebit de grav, lipsire de libertate, santaj, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, operatiuni fara drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea grava a ordinii si linistii publice.
In 23 februarie …





