Casiera intr-un hipermarket din Cluj, femeia de 31 de ani s-a aruncat de pe un bloc cu zece etaje, dupa ce a aflat ca risca sa-si piarda slujba. In urma unui control inopinat, o practica uzuala in marile hipermarketuri din tara, asupra casieritei s-au gasit 20 de lei pe care nu i-a putut justifica. Pentru 20 de lei, femeia a fost suspendata o saptamana si i s-a lasat de inteles sa-si caute alt loc de munca, transmite Antena3.
Regulile angajatilor in hipermarketuri sunt foarte stricte. In special, pentru cei de la casierie. Nu au voie sa aiba nici un leu la ei, in timpul programului. Banii de buzunar trebuie lasati in vestiar si declarati. Altfel, chiar si pentru 20 de lei, un angajat risca sa fie concediat.
Conducerea hipermarketului clujean a decis sa-i suspende pentru 5 zile contractul de munca femeii. Apoi, o comisie urma sa stabileasca sanctiunile pentru casierita. Femeia, insa, nu a mai asteptat rezultatul anchetei si si-a pus capat zilelor, aruncandu-se de pe un bloc cu zece etaje. In urma ei, au ramas un sot vaduv si doua fetite orfane.





