O noua autostrada e aproape gata. Cum arata si cati kilometri vor fi inaugurati

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Autostrada

Ultima autostrada aflata in constructie in judetul Timis avanseaza vazand cu ochii. Dupa aproape 2 ani si jumatate de la deschiderea santierului, lucrarile intra pe ultima suta de metri. Este vorba despre tronsonul Lugoj – Deva lot 2.

Desi aici au existat mai multe amanari, cauzate de lipsa autorizatiilor in zona dealurilor Cosevitei, se pare ca, in sfarsit, constructorii si autoritatile le-au dat de capat si s-au pus serios pe treaba.
In ciuda zvonurilor ca o parte din aceasta autostrada ar putea fi demolata, pentru ca ar fi construita gresit, surse din cadrul proiectului au declarat pentru opiniatimisoarei.ro ca termenul pe care si-l propune constructorul va fi respectat si ca italienii de la Salini Impregilo vor finaliza intreg lotul la finele lunii octombrie a acestui an. Acesta este si termenul maxim pana la care se va da drumul la trafic pe segmentul Traian Vuia – Margina.
Potrivit acelorasi surse, in prezent s-a ajuns la un stadiu fizic de 63%. In plus, primii 10 km au fost deja asfaltati la nivel de binder, urmand ca in perioada urmatoare sa inceapa asternerea stratului final de uzura.
Desi lotul are in total doar 25 de km, din care doar 18 km vor putea fi efectiv utilizati, segmentul va fi foarte util pentru ca va continua autostrada deja existenta, ce incepe la Nadlac si se termina acum la Traian …

spot_img