Tarile din Golf nu digera?tratatul asupra dosarului nuclear iranian si schimbarea atitudinii aliatului american istoric. Presedintele Obama a fost primit cu raceala la Riad, iar regele saudit nu s-a deplasat pentru a-l primi la aeroport.
„Vechile zile fericite” ale aliantei istorice dintre Washington si Riad s-au incheiat si relatiile lor vor trebui „recalibrate” a declarat fostul sef al serviciilor secrete saudite, printul Turki al-Faysal. Declaratia a fost facuta in plina vizita „delicata” a presedintelui Obama la Riad.
A patra si ultima vizita a presedintelui american in Arabia Saudita, miercuri 20 si joi 21 aprilie, cu opt luni inaintea incheierii ultimului sau mandat la Casa Alba, ar fi trebuit sa fie, oficial, ocazia restrangerii legaturilor dintre cei doi aliati istorici.
In realitate, deplasarea a demonstrat cat de tare s-au indepartat cele doua tari in cursul ultimilor opt ani. Elitele saudite si partenerii lor din Golf, consternati in majoritate de apropierea SUA de Iran, rivalul lor pentru leadershipul regional, privesc deja spre perioada post-Obama, potrivit media americana si europeana.
Semnalele au fost multiple. Sosirea presedintelui american la Riad nu a fost transmisa in direct la televiziunea saudita, contrar precedentei sale vizite. La coborarea din avion, Obama a fost primit de guvernatorul Riadului, in timp ce monarhii din peninsula, invitati la o reuniune a Consiliului de Cooperare a Golfului (CCG), la care liderul american a asistat joi, au fost primiti de regele Salman in persoana. Un om de afaceri saudit ale carui opinii reflecta fidel cele ale familiei regale, declara: „Este o vizita care nu a servit la nimic, presedintele nu poate pretinde reglarea tuturor problemelor acumulate in ultimii ani, in timp ce se pregateste sa cedeze puterea(…) Privirile noastre sunt de acum intoarse spre elegerile prezidentiale americane, sperand ca cel care va iesi invingator va asculta mai mult preocuparilor noastre”. Pe Twitter, el l-a calificat pe Obama „lobbystul Iranului”.
Relatii tensionate
Nemultumirea sauditilor fata de liderul de la Casa Alba s-a nascut dupa abandonarea de catre Washington a protejatului lor egiptean, Hosni Mubarak, in ianuarie 2011, dupa revolta din Piata Tahrir. Ea s-a accentuat in vara anului 2013, cand Barack Obama a renuntat in ultimul moment sa bombardeze regimul sirian, ca represalii la atacul chimic asupra periferiei Damascului. Apoi, nemultumirea a izbucnit la lumina zilei cand s-a semnat acordul interimar asupra dosarului nuclear iranian, in noiembrie 2013, considerat o tradare, fiind negociat fara stirea Riadului. Simon Henderson, analist la Washington Institute for Near East Policy, scria in Foreign Policy ca „Pentru Obama, …





