Oficiali europeni analizeaza starea drumurilor din Romania, direct din avion
O delegatie de oficiali europeni a venit in Romania ca sa inspecteze starea drumurilor. Nu din masina, ci din avion. Specialistii din Comisia de Transport ai Parlamentului European au fost invitati de europarlamentarul Marian Jean Marinescu, intr-un schimb de experienta.
Din documentele pe care le-au vazut pana acum, si-au facut o parere – nu ar merge nici cu motocicleta, nici cu bicicleta pe drumurile de la noi. De drumuri care se repara in ani de zile sau lipsa autostrazile, nici vorba.
Am vrut, am intentionat, tocmai ca sa aratam ce inseamna la noi drumurile, am intentionat sa mergem cu masina de la Bucuresti, sa ajungem undeva catre Sibiu, Timisoara, ori Sibiu-Cluj, insa ne-am dat seama ca vom pierde foarte multa vreme si nu vom vedea foarte, foarte putin, spune Marian Jean Marinescu, europarlamentar PNL.
Despre Master Planul General al Romaniei se discuta de mai bine de doi ani. Autoritatile spun ca l-au modificat din nou si ca, la mijlocul lunii aprilie, ar trebui prezentat Guvernului, iar mai apoi ar urma sa ajunga pe masa alesilor.”Au trebuit updatate niste lucruri, actualizate niste lucruri. Au fost o multime de erori materiale, de calcule, de inconsistente.”, spune Dan Costescu, ministrul TransporturilorLipsa pistelor pentru biciclete este o alta buba a Romaniei, spun cei de la Parlamentul European. In prezent, in Bucuresti, spre exemplu, sunt in jur de sapte kilometri de piste, iar cei mai multi sunt pe Calea Victoriei.
“Va cer sa faceti mai mult pentru turismul pe bicicleta. Pot sa va spun ca in Serbia, cand au semnalizat pistele de bicicleta, in 2008, erau 500 de turisti pe bicicleta anual, iar dupa patru ani au avut 13.000 de astfel de turisti anual. Stim cu totii ca turistii cu bicicleta cheltuiesc 35 de euro pe zi, iar cei cu masina doar zece euro. Asadar, va rog sa faceti asta, iar data viitoare voi veni cu bicileta si voi fi si mai entuziasmat decat pana acum.”, spune MICHAEL CRAMER, presedinte Comisia de Transport si Turism, Parlamentul European.La finalul vizitei, acestia vor face un raport privind situatia drumurilor din tara noastra pe care-l vor discuta la Bruxelles.Romania detine cea mai mica retea de autostrazi pe cap de locuitor din Uniunea Europeana. Doar 2,4 centimetri de autostrada pe cap de locuitor. Mai exact, in tara noastra sunt aproximativ 700 de kilometri de autostrazi, iar in Germania, spre exemplu, 12.600, in Franta aproape 11.000, iar Italia peste 6.600.Potrivit Master Planului General de Transport, pe care Comisia Europeana si-a dat deja acordul, in Romania se vor construi, pana in 2030, 1.200 de kilometri de autostrazi, precum si 1.900 de kilometri de drumuri expres, nationale si variante de ocolire. Costul total al acestora fiind estimat la 26 de miliarde de …