Din 5 decembrie, data incetarii din viata a lui Nelson Mandela, sud-africanii si lumea intreaga aduc omagii defunctului erou al luptei antiapartheid, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si primul presedinte de culoare al Africii de Sud democratice. Ieri, pe uriasul stadion de fotbal din Soweto, a avut loc ceremonia oficiala in memoria sa, la care au luat parte zeci de mii de sud-africani, carora li s-au alaturat peste 100 sefi de stat si de guvern din lumea intreaga.
Ieri, pe o ploaie insistenta, o multime de sud-africani si de straini -s-au indreptat de dimineata spre stadionul -Soccer City din Soweto, unde peste 80.000 de persoane – printre care si 100 de sefi de stat si de guvern din lumea intreaga – au luat parte la ceremonia oficiala de adio in onoarea fostului presedinte sud-african Nelson Mandela, decedat joia trecuta, la varsta de 95 de ani. Sud-africanii isi plang eroul si idolul. Miile de anonimi aflati pe stadion au strigat „Vivaa”, ca la mitigurile ANC, partidul la putere al carui lider faimos a fost Mandela. Ceremonia, difuzata in intreaga lume, a inceput la ora locala 11 si a durat patru ore. A atras o multime fara precedent de VIP-uri mondiale, printre care 91 sefi de stat si de guvern veniti de pretutindeni, membri ai caselor regale, precum Printul Charles, mostenitorul tronului britanic, si zeci de personalitati din lumea culturii si artei. Sustinatori ai lui Nelson Mandela din majoritatea regiunilor planetei, din Europa in America Latina si China. Discursurile lor omagiale au fost precedate de marturia lui Andrew Mlangeni, fost detinut, aflat multa vreme alaturi de Mandela pe insula-inchisoare Robben Island sub regimul de apartheid. Toti au salutat parcursul exemplar al unui om care a petrecut 27 de ani in inchisoare pentru ca a combatut segregatia rasiala in tara sa inainte de a negocia o tranzitie pasnica, incheiata prin alegerea sa la presedintie, in 1994.
Citeste si: FOTO. Barack Obama, surprins intr-o ipostaza inedita la funerariile lui Nelson Mandela
Chiar dupa moarte, Nelson Mandela a reusit sa uneasca lideri cu opinii diferite, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, in omagiul sau. L-a urmat presedintele american Barack Obama, care l-a salutat pe Mandela ca pe „un gigant al justitieia”. „Nu era un bust de marmura, era un om in carne si oase, fiu, sot, tata si prieten. In arcul vietii sale vedem un om care si-a castigat locul in istorie prin lupta, persistenta si credinta. Ne-a spus ca este posibil nu doar in paginile cartilor de istorie, dar si in propriile noastre vietia”.
Simbolul Soweto
Soweto este o locatie simbolica pentru un ultim omagiu adus eroului luptei impotriva apartheidului, caci acest no-man”s-land era o separare fortata, menita a tine cartierul negru Soweto la distanta de Johannesburgul albilor. In fiecare dimineata si fiecare seara, zeci de mii de muncitori de culoare trebuiau sa traverseze zona pentru a lucra in Johannesburg. La caderea regimului rasist, in 1994, fostul ghetto din Soweto, creuzet al revoltei negre, a fost reintegrat in municipalitatea Johannesburgului si autoritatile au promis transformarea acestui spatiu intr-o zona de turism si agrement, dar majoritatea proiectelor …




