OmniTRAX, iesita din cursa pentru CFR Marfa, a contestat vineri procesul de privatizare si cere reluarea procedurii cu participarea companiei americane, precizand ca are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfa.
„OmniTRAX contesta procedura de privatizare derulata pana la data de 5 iunie si finalizata cu o instiintare emisa de Ministerul Transporturilor, prin care aceasta a fost decazuta din dreptul de participare la etapele ulterioare ale procesului de privatizare. Aceasta instiintare este dovada unui proces netransparent si a unui calendar de privatizare care nu oferea nici unui investitor de buna credinta ocazia sa depuna o oferta legitima si argumentata, deoarece procedura permitea doar o saptamana pentru auditarea a peste 10.000 de documente, cu date in format neprelucrabil. Printre altele, OmniTRAX a solicitat accesul la situatii contabile precise, pe care CFR Marfa SA are obligatia sa le intocmeasca lunar sau anual, cum ar fi: bilanturi, balante sintetice si analitice, fise contabile ale unor conturi, semnate de reprezentantii societatii, situatii uzuale in procedurile de audit. Desi aceste informatii nu sunt confidentiale si trebuiau puse la dispozitia participantilor, OmniTRAX nu a avut acces la ele”, se arata intr-un comunicat al operatorului american.
OmniTRAX arata ca in aceste conditii era imposibil pentru orice investitor de buna credinta sa depuna pana la data de 5 iunie, conform cerintelor procedurii de privatizare, atat o oferta neangajanta reala, adaptata nevoilor de dezvoltare ale CFR Marfa, cat si comentariile privind contractul de vanzare-cumparare, alaturi de un plan de restructurare pe cinci ani, „care sa transforme o companie de stat plina de datorii si ineficienta intr-o companie feroviara profitabila care sa aduca beneficii economiei si cetatenilor Romaniei”.
Ministerul Transporturilor a anuntat la 6 iunie ca privatizarea CFR Marfa va continua doar cu Grup Feroviar Roman si asocierea romano-austriaca Transferoviar Grup – Donau Finanz, in conditiile in care plicul depus de americanii de la OmniTRAX nu continea oferta preliminara si neangajanta.
Compania precizeaza ca are nevoie de o mai buna intelegere a situatiei reale a CFR Marfa, astfel incat sa gaseasca metodele prin care sa poata oferi cea mai buna propunere de optimizare a companiei.
„La solicitarea repetata a OmniTRAX de prelungire a perioadei de audit la 45 de zile pentru analiza informatiilor si pentru formularea ofertei, compania avand si confirmarea oficiala a Fondului Monetar
International ca nu poate interveni in modificarea calendarului privatizarii si orice decizie de acest fel depinde de ministerul de resort, ministerul a refuzat, invocand angajamentul fata de FMI. Astfel, OmniTRAX solicita suspendarea procesului de privatizare pana la rezolvarea contestatiei sale, admiterea contestatiei prin anularea deciziei de decadere a OmniTRAX din procesul de privatizare si obligarea autoritatii contractante la reluarea procedurii de privatizare cu participarea companiei OmniTRAX”, se arata in comunicat.
Compania mentioneaza ca este in continuare interesata sa participe la procesul de privatizare a CFR Marfa.”OmniTRAX este un operator feroviar cu experienta, care, daca i se permite …





