ONU a adoptat o rezolutie pentru lansarea procesului de pace in Siria, in ianuarie

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Procesul?de pace va fi lansat?in Siria, in luna ianuarie, potrivit unei rezolutii?adoptate?in unanimitate de?Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite.?Rezolutia prevede un armistitiu general si initierea negocierilor intre grupurile opozitiei moderate si Administratia Bashar al-Assad, fara a exista vreo sugestie referitoare la viitorul presedintelui sirian, sustinut de Rusia si Iran, dar contestat de Occident. scrie Mediafax.
Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat ca viitoarele luni vor fi decisive pentru a se vedea daca procesul de pace ofera rezultate. „Intr-o luna sau doua vor incepe sa fie luate decizii referitoare la descentralizarea puterii si la crearea unei structuri executive acceptata de opozitie si de actualul regim”, a precizat Kerry, potrivit The Washington Post.
Rezolutia nu face niciun fel de referire la viitorul presedintelui Bashar al-Assad. Statele Unite, aliatii europeni, Arabia Saudita si alte natiuni arabe cer inlaturarea de la putere a liderului sirian, dar Kerry a explicat ca „exista in continuare disensiuni” pe aceasta tema. Rusia si Iranul …

spot_img