Fara doar si poate, Parazitii reprezinta una dintre cele mai longevive trupe din industria muzicala mioritica. Totusi, in ultimul timp, cei trei „baieti rai” din Colentina si-au cam neglijat cariera muzicala, „uitand” sa scoata un nou album. S-au revansat insa altfel…
13 luni! Atat a trecut de la ultimul album Parazitii, „Slalom printre cretini”, album care a starnit adevarate controverse. Ei bine acum, la sfarsit de 2008, cei trei au decis sa lanseze un nou videoclip.
Din pacate pentru fani, nu este vorba despre o noua piesa, ci despre una dintre cele mai reusite, dar si mai dure, de pe albumul din 2007, „De ziua ta”. Materialul a fost realizat in regia lui Marian Crisan, ilustreaza varianta necenzurata a piesei respective si a fost lansat pe Internet, unde va „circula liber”, dupa cum au anuntat chiar cei trei rapperi.
„Ne-am hotarat intr-o zi ca nu are rost sa facem compromisuri. Asta cantam. Si daca piesele noastre nu sunt difuzate pe radio si tv, o sa ne difuzam 100 % pe Internet”, a explicat Cheloo, precizand si cateva detalii despre piesa cu pricina: „Din lipsa de idei si pentru ca aveam mai multe personaje, am stat si ne-am gandit ce sa facem cu ele. Ce am fi putut face, deci, cu cei pe care nu-i suportam? Raspunsul il veti afla vizionand videoclipul”.





