Potrivit rezultatelor partiale difuzate de postul public de televiziune ZDF, la 19.00 ora locala (17.00 GMT) partidul anti-euro Alternative für Deutschland (AfD), creat in primavara anului 2013, a obtinut 9,9%, in timp ce crestin-democratii (CDU) dnei Merkel 39,8% din sufragii (fata de 40,2% in urma cu 5 ani).
„Este un rezultat mare”, a salutat Bernd Lucke, profesorul de economie ce a fondat AfD. „Este timpul pentru un nou partid in Germania”, a estimat Lucke, 52 de ani, care a atacat in mod regulat dar fara succes planurile de salvare a monedei euro la Curtea Constitutionala germana.
Partidul sau, care a facut din sfarsitul euro un cal de lupta, a inregistrat deja un avans in alegerile europene din 25 mai, cand a obtinut sapte deputati in Parlamentul European. Dar el nu a reusit sa intre in Bundestag la alegerile legislative federale din septembrie 2013.
Capul listei AfD in Saxonia, Frauke Petry, chimista de profesie de 39 de ani si mama a patru copii, a incercat sa concretizeze discursul partidului sau, incurajand mai ales cuplurile sa aiba mai multi copii, in timp ce populatia germana este in curs de imbatranire intr-un ritm accelerat. AfD militeaza de asemenea pentru referendumuri de initiativa populara, de exemplu asupra constructiei de moschei si minarete. Teme ce l-au facut sa fie caracterizat de majoritatea germanilor ca partid nationalist si populist.
Scrutinul in acest Land din fosta RDG a fost primul vot regional de la triumful dnei Merkel la legislative, cand a fost realeasa pentru un al treilea mandat de patru ani la conducerea primei economii europene.
Desi crestin-democratii sunt asigurati sa continue sa guverneze in Saxonia asa cum o fac de la reunificarea Germaniei in 1990, ei trebuie sa gaseasca un nou partener de coalitie, intrucat fostul lor aliat, Partidul liberal (FDP), nu a reusit sa obtina cele 5% necesare pentru a fi ales (4,1%).
Odata cu Saxonia, liberalii pleaca de asemenea din ultimul parlamentul regional unde erau inca reprezentati. Ei au fost …




