Patru persoane, doi barbati si doua femei, au fost retinute de politistii suceveni, fiind acuzate ca au comis zeci de furturi din locuinte din judete din zona Moldovei, relateaza Mediafax.
Potrivit Politiei Judetene Suceava, politistii din Falticeni au fost sesizati, marti, de o femeie de 83 ani care a reclamat ca, in cursul diminetii, patru persoane care au intrat in locuinta sa sub pretextul ca vand detergenti i-au furat 4.100 de lei.
Politisti au reusit sa prinda suspectii intr-o benzinarie de la intrarea in municipiul Suceava dinspre Falticeni, acestia aflandu-se intr-un autoturism. Este vorba despre doi barbati din Galati, unul in varsta de 37 de ani si altul de 22 de ani, si doua femei, una de 25 ani din municipiul Braila si una de 17 ani din judetul Galati.
In masina au fost gasite mai multe bijuterii posibil din aur, sumele de 18.693 de lei si 190 de euro, obtinute, probabil, in urma unor furturi, precum si legitimatii false de vanzator ambulant si produse de curatenie folosite pentru a crea veridicitatea actiunilor intreprinse.
Politistii din Falticeni au mai stabilit ca suspectii, prin acelasi mod de operare, au furat, tot marti, din locuinta unei femei de 51 ani din municipiul Falticeni, suma de 1.900 de lei si bijuterii din aur de circa 1.000 de lei.
Cei patru sunt suspectati ca au comis zeci de furturi cu acelasi mod de operare in judete din zona Moldovei.
Potrivit unor surse judiciare, cei …





