Pelerinaj la logodna lui Petre Roman cu Silvia Chifiriuc

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Vestea ca fostul premier Petre Roman are de gand sa se logodeasca pana la sfarsitul anului cu noua sa partenera de viata, cantareata Silvia Chifiriuc, a facut valva in judetul Neamt, acolo unde se afla manastirea Agapia, lacas sfant unde cei doi ar vrea sa-si jure iubire vesnica in fata lui Dumnezeu.

Petre Roman s-a intors din vacanta petrecuta impreuna cu Silvia, in Muntenegru, hotarat sa-si reabiliteze imaginea si iubita in fata lumii. Politicianul a vorbit pentru prima data despre Silvia, numind-o prietena si tovarasa, si chiar a dat publicitatii poze care il infatiseaza in compania femeii pentru care a renuntat la un mariaj de peste 30 de ani.

La scurt timp dupa aceste declaratii surprinzatoare, a venit si vestea ca fostul prim ministru a cerut-o pe Silvia de sotie si ca indragostitii au si stabilit data logodnei. Slujba religioasa ar urma sa aiba loc la manastirea Agapia din judetul Neamt, asezamant sfant dupa numele caruia a fost botezata si vitoarea logodnica a lui Roman, pentru ca adevaratul nume al cantaretei este Agapia, Silvia fiind numele de scena al artistei.

Stirea le-a dat aripi jurnalistilor din Neamt, care au luat cu asalt manastirea Agapia. Cristi Brancu anunta pe blogul personal, ca maicutele de la manastire sunt chestionate in legatura cu logodna si ca manastirea este vizitata cu ardoare in asteptarea lui Roman si a iubitei lui. Agitatia nu se va potoli curand. Mai ales ca fostul premier nu vrea sa spuna clar cum stau lucrurile. Nici da, nici nu. Doar obisnuitul „nu comentez”, care poate sa insemne foarte multe, dupa cum ne-a dovedit. In lipsa unor informatii certe, Mioara afirma ca Petre nu se va casatori din nou, iar fiica lui, Catinca, a declarat recent ca tatal ei, liber sa-si refaca viata cu cine vrea.

Monitorul de Piatra Neamt a publicat deja un articol in care una dintre maicutele de la Agapia declara ca nu a auzit ca vreun astfel de eveniment ar urma sa aiba loc in asezamantul lor. „Nu am fost anuntati de asa ceva si nici nu ar fi posibil, deoarece un ordin al Mitropoliei Moldovei stabileste ca nu putem face nici logodne si nici cununii religioase”. Totusi, in articolul amintit se precizeaza ca astfel de slujbe religioase mai au loc uneori la Agapia, cu conditia ca doritorii sa obtina o dispensa. Si cum Silvia si Petre sunt legati sufleteste de acest lacas, pe care l-au vizitat in repetate randuri, nu este exclus sa li se faca aceasta favoare.

spot_img