An de an, numarul credinciosilor care vin sa se roage la moastele Sfintei Parascheva creste din ce in ce mai mult. Iar anul acesta, se estimeaza ca pelerinii vor atinge cifra de un milion.
Potrivit estimarilor jandarmilor, in preajma Catedralei s-au aflat ieri peste 120.000 de pelerini ce asteaptau sa se inchine la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei si la cele ale Sfantului Ioan Gura de Aur, considerat cel mai mare predicator al Bisericii Crestine. Slujba Sfintei Liturghii, oficiata de un sobor de clerici condusi de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si mitropolit loctiitor al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, se putea urmari pe cele cateva ecrane panoramice amplasate in Curtea Catedralei mitropolitane. Şi pentru ca aceste momente nu sunt niciodata trecute cu vederea de politicieni, premierul Calin Popescu Tariceanu, insotit de ministrii liberali a fost la Iasi pentru a prezenta candidatii PNL la Parlamentul European.
20 de persoane care stateau la rand pentru a se ruga la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns la spital. Dintre acestea, patru femei au lesinat dupa ce au stat mai bine de zece ore la rand, fara sa bea apa sau sa manance. Liturghia cu ocazia sarbatorii Sfintei Parascheva s-a incheiat in jurul orei 13.30, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane binecuvantand multimea. Dupa slujba, autoritatile locale au inceput sa distribuie sarmale si vin pelerinilor, la Cantina de Ajutor Social a Primariei Iasi. Fiecare credincios a primit cate sase sarmale, un carnat, o chifla si un mar, precum si un pahar cu vin sau bere. Anul acesta, au fost pregatite 35.000 de sarmale, 300 de litri de bere si 500 de litri de vin. Sarbatoarea este afectata insa de vreme, meteorologii prognozand pentru nordul Moldovei chiar lapovita si ninsoare.