Romanii au incercat sa uite de criza economica si au demonstrat ca stiu sa se distreze si sa profite de timpul liber si mai ales de reduceri, iar de Revelion, multi au preferat sa petreaca intr-un hotel sau o pensiune din tara sau din strainatate.
Cele mai solicitate statiuni din tara noastra au fost ca de obicei cele de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a ajuns la 95%. Oferta de locuri de cazare este in continuare mult depasita de cerere, iar scaderea tarifelor cu 15% fata de anul trecut a facut ca hotelurile si pensiunile sa fie pline de Anul Nou in aceasta zona. De asemenea Valea Prahovei este ticsita de constructii particulare ceea ce face ca statiunile sa fie sufocate in aceasta perioada de turisti si vizitatori.Şi in celelalte statiuni montane cererea a fost mare ajungandu-se la un grad de ocupare de 85 % din capacitatea de cazare.
Un alt segment solicitat a fost cel al marilor orase, unde au petrecut trecerea in noul an in hoteluri si restaurante aproximativ 25.000 turisti.
In turismul rural au sarbatorit Anul Nou aproximativ 30.000 turisti. De altfel, acest segment este singurul care prezinta o crestere a numarului de turisti fata de anul trecut.Pe langa acesti turisti inregistrati oficial au mai sarbatorit cel putin tot atatia in pensiunile neomololgate.
Exista o categorie de turisti care prefera sa-si petreaca Revelionul in Delta Dunarii, insa numarul acestora este in continua scadere,desi tarifele au fost foarte convenabile. Desi litoralul romanesc dispune de aproape 5.000 de locuri de cazare incalzite, aceasta destinatie nu a reusit sa atraga decat 8oo de turisti, in scadere cu 40% fata de anul trecut.
La aceste cifre se adauga aproximativ 16.000 de turisti care au petrecut sarbatorile in diferite statiuni balneoclimatice, ceea ce inseamna o scadere cu 7% fata de anul trecut.
De asemenea aproximativ 10.000 de turisti au petrecut Sarbatorile de Iarna in strainatate, in scadere cu 20% fata de anul trecut. Cele mai solicitate destinatii externe au fost: Austria, Grecia, Bulgaria, Turcia, Egipt, Franta, Tunisia.
De asemenea, exista si turistii individuali care nu au apelat la servicii de turism organizat, dar numarul acestora nu poate fi apreciat.
Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc a centralizat si anul acesta preferintele romanilor de Revelion, care se prezinta astfel:
TURISM INTERN: aproximativ 95.400 turisti (in scadere cu 8% fata de anul trecut) care au cheltuit 124.500.000 lei (in scadere cu 13% fata de anul trecut)
TURISM EXTERN: aproximativ 10.500 turisti (in scadere cu 20% fata de anul trecut) care au cheltuit aproximativ 5.750.000 Euro(in scadere cu 13% fata de anul trecut)
Se observa ca in turismul intern tarifele au scazut cu 20-25% fata de anul trecut, ajungand la nivelul de acum doi ani, in timp ce in turismul extern tarifele au scazut cu numai 10%. Cu toate aceste reduceri numarul turistilor a scazut la nivelul revelionului 2004-2005. Ţinand cont de faptul ca ne aflam intr-un an dificil, ne asteptam la scaderi mult mai mari iar aceste rezultate ne dau speranta ca anul 2010 va fi mai bun decat cel pe care l-am incheiat. Ştim ca urarile trimise anul trecut nu s-au implinit asa cum ne-am dorit. Profitam de aceasta ocazie pentru a va multumi pentru colaborarea foarte buna pe care am avut-o in anul 2009 si va dorim ca noul an sa va aduca realizari pe toate planurile, si mai ales sanatate sa le impliniti pe toate.





