Daca aveti intentia sa va cumparati un 308, mai asteptati cateva luni. Geneva este momentul pe care Peugeot l-a ales pentru lansarea versiunilor SW si GT ale 308-ului. Daca SW-ul se va inscrie in patternul modelului anterior, GT-ul este cu adevarat interesant. Sportivul 308 va avea sub capota un propulsor de 1.6 litri si 175 de CP, versiunea fiind prezenta si pe fratele mai mic, Peugeot 207 GTi.
308 GT va oferi si o cutie de viteze manuala in 6 trepte, un alt element nou in oferta Peugeot. Propulsorul de 1.6 litri este fructul colaborarii dintre PSA (Peugeot Citroen) si germanii de la BMW si se afla instalat si sub capota modelelor Mini sau BMW Seria 1.
308 GT difera si in exterior fata de celelalte variante, producatorul cautand sa ii confere o linie cat mai sportiva. Bara fata si cea din spate se apropie de pamant cu ajutorul a doua spoilere care reusesc sa creasca nota de agresivitate a masinii si o ajuta sa „sparga” mai usor aerul la orice viteza.
Interiorul este punctat cu aluminiu la pedale si la schimbatorul de viteze, iar volanul are o noua forma, si ea, mai sportiva. Masinile vor ajunge in oferta dealerilor pana in a doua jumatate a anului.





