Exploziile pneurilor din Marele Premiu al Marii Britanii i-au speriat pe pilotii din Marele Circ. Acestia afirma ca viata le-a fost pusa in pericol si cer masuri, in timp ce presedintele FIA, Jean Todt, considera ca reactiile lor sunt emotionale, desi recunoaste ca exista o problema, conform Mediafax.
Pneurile stanga-spate de pe patru monoposturi de la patru echipe au explodat spectaculos in timpul cursei de la Silverstone, in momente in care pilotii rulau la viteze de peste 200 de kilometri pe ora, indicand o mare problema de securitate in Formula 1. Pe langa aceste explozii, cel putin alte doua masini au fost chemate de urgenta la boxe din cauza unor intepaturi si taieturi aparute in cauciucuri.
Prima victima a fost britanicul Lewis Hamilton, plecat din pole-position, caruia i-a explodat cauciucul in turul 8, cand se afla la conducerea cursei. „Trebuie rezolvata imediat, pentru ca este clar o problema. A fost prima data in cariera mea cand am simtit ca este periculos”, a spus pilotul echipei Mercedes, care dupa ce a ajuns ultimul in urma penei suferite a reusit sa recupereze pana la locul 4 final.
Hamilton a tinut sa-si spuna parerea despre incidentele de duminica imediat ce a trecut linia de sosire. „Baieti, ati facut o treaba foarte buna in acest week-end, dar pneurile au fost o rusine”, a transmis el prin radio la boxele Mercedes.
Lewis Hamilton a fost „urmat” de Felipe Massa, in turul 10. Cauciucul din aceeasi pozitie, stanga-spate, s-a dezintegrat in momentul in care brazilianul de la Ferrari conducea pe un viraj rapid. Massa a pierdut controlul monopostului si a iesit in decor, din fericire intr-o zona larga. Cu greu el a redresat masina si a revenit pe pista, mergand pe trei roti si o janta pana la boxe.
„Ce s-a intamplat astazi este inacceptabil. Ce s-a intamplat astazi a fost foarte periculos pentru noi, pentru mine si pentru ceilalti piloti. Cred ca am fost norocosi ca in toate aceste accidente pilotul a fost capabil sa mearga mai departe fara sa intre in coliziune cu nimeni. Daca s-ar fi intamplat intr-un viraj strans am fi avut un mare accident. Eu si multi alti piloti am avut probleme si inainte, pe alte circuite. Unii spun ca e din cauza vibratoarelor sau din cauza resturilor de pe circuit, dar nu-mi amintesc sa fi lovit vibratoarele prea tare”, a afirmat brazilianul dupa cursa.
La cinci tururi dupa explozia cauciucului lui Massa, a urmat acelasi tip de incident la monopostul Toro Rosso pilotat de francezul Jean Eric-Vergne. Daca la Hamilton si la Massa a fost vorba de explozia pneurilor medii, care sunt mai sensibile, in cazul francezului a fost cauciucul de compozitie dura. „Nu stiu ce s-a intamplat, nu am simitit nimic care sa ma avertizeze ca pneul va exploda”, a spus francezul.
Dezintegrarea pneului monopostului condus de Vergne, produsa in turul 15, i-a facut pe comisarii FIA sa trimita safety-car-ul pe pista. Directorul de curse al federatiei internationale, Charlie Whiting, oficialul care decide aproape totul in desfasurarea unui Grand Prix, a declarat ca in acele momente s-a gandit sa apese butonul rosu si sa opreasca Marele Premiu al Marii Britanii.
„Am fost foarte aproape sa fluturam steagurile rosii (n.r. – care semnalizeaza oprirea unei curse), m-am gandit la asta. Sa curatam pista de resturile de cauciuc a insemnat sa punem in pericol viata comisarilor de pe circuit si asa ceva nu trebuie sa se intample. Nu am mai vazut asa ceva inainte, am vazut alte feluri de pene. Trebuie sa analizam …





