Şaizeci de politisti cu functii de conducere din trei inspectorate din tara sunt in vizorul Corpului de Control al ministrului de Interne. Ofiterii au facut controale in ultima perioada in judetele Prahova, Buzau si Valcea si au gasit foarte multe nereguli. Şefii acestor inspectorate au fost schimbati din functie sau sunt cercetati.
Şeful Inspectoratului de Politie Valcea, Adrian Cazacu, a fost schimbat din functie dupa controlul superiorilor de la minister. Alti 26 de politisti sunt cercetati prealabil, urmand ca in perioada urmatoare sa se stabileasca daca se fac vinovati de fals, favorizarea infractorului, abuz si neglijenta in serviciu.
Cea mai grava deficienta constatata a fost ca peste o suta de denunturi penale au fost inregistrate ca petitii, astfel incat, in loc sa se deschida dosare penale, s-au dat solutii mult mai usoare, chiar daca a fost vorba de furturi, talharii sau alte fapte grave.
Situatie grava si la IPJ Prahova, unde Corpul de control al MIRA le-a cerut procurorilor sa verifice daca peste 300 de dosare, clasate sau solutionate de politisti cu neinceperea urmaririi penale, dar ramase cu autori necunoscuti, au fost facute legal.
Şeful inspectoratului, Iulian Gheorghe Bach, precum si alti ofiteri cu functii de conducere si executie sunt cercetati prealabil pentru neglijenta. Şeful Inspectoratului ne-a declarat ca este in concediu medical si nu are cunostinta de vreo ancheta.
Şeful IPJ Buzau, Viorel Ştefu, a fost atentionat, alaturi de alti subordonati, pentru deficiente, iar unul dintre adjuncti si mai multi sefi de birouri si servicii sunt si ei verificati pentru neglijenta. Toti ofiterii sunt acuzati ca nu au finalizat corect mai multe dosare de coruptie, precum si alte dosare penale.





