Politistii comunitari din Timisoara urmeaza cursuri de balet pentru a putea dirija mai bine circulatia din oras

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Agentii de circulati primesc ajutor pentru decongestionarea si fluidizarea traficului, potrivit Legii 371/2004, de la politistii comunitari.

Ca sa faca fata cum se cuvine, politistii comunitari din Timisoara au fost trimisi sa urmeze cursurile unor profesori de balet de la Colegiul National de Arta „Ion Vidu”.

Lectiile au debutat pe scena Filarmonicii de Stat „Banatul”, pentru ca managerul institutiei este cel care i-a pus pe agentii de politie in legatura cu balerinii.

„Am gandit acest concept pentru ca e vorba de gratia pe care agentii politiei comunitare trebuie sa si-o insuseasca. Si numai baletul le-o poate oferi. Ei trebuie sa invete din start toate miscarile de coordonare a traficului si sa fie, in acelasi timp, prezente agreabile in trafic”, ne-a declarat Dorel Cojan, directorul executiv al Politiei Comunitare Timisoara.

Sorin Batica a fost, timp de 27 de ani, balerin la Opera Romana din Timisoara. Adina Gheorghiu a fost balerina solista a Operei. Timp de o luna, de doua ori pe saptamana, amandoi ii vor invata pe politistii timisoreni sa se miste cu gratie.

Balerinul care a predat ieri prima lectie marturiseste ca o face benevol, ca un gest de prietenie pentru directorul filarmonicii. El stie ca un agent de circulatie din Spania a fost premiat pentru gratia cu care dirijeaza traficul. „De ce nu s-ar putea ca si agentii comunitari de la noi sa fie la fel de manierati cand trag vreun sofer contravenient pe dreapta?”, se intreaba el.

Sorin Batica isi aminteste ca si pe vremea comunistilor aveau loc astfel de lectii, dar numai pentru femei. „Prin anii ?80, cand in Militie au fost angajate primele femei la Rutiera, s-a apelat la balerini, pentru a le invata gratia. Lectiile de balet sunt benefice: agentii rutieri n-au de unde sti miscarea gratioasa; decat sa apara cu miscari robotizate in interesectii, mai bine sa ia lectii de la noi”, spune balerinul. El le-a promis agentilor ca, dupa primele patru-cinci sedinte, le va pune si muzica elevilor in uniforma, pentru a-i familiariza si cu ritmul.

Unul dintre acestia, agentul Ciprian Lascu, se considera norocos ca a intrat in acest program, impreuna cu 19 colegi: „Cand eram elev am mers cu clasa la spectacole de balet. Niciodata nu mi-am imaginat ca voi lua ore de la un balerin. Sunt foarte incantat ca pot invata. Avem nevoie de aceste lectii pentru ca e un domeniu nou si speram ca vom invata cat mai repede miscarile de dirijare a traficului. Iar cu ajutorul profesorului de balet vom avea si eleganta”, ne-a declarat el.

Politistii din judetul Arges s-au apucat sa invete engleza. 40 de cadre, cu varste cuprinse intre 25 si 45 de ani, tocesc cursurile de engleza, sperand sa devina adevarati politisti europeni. Comandantul Politiei Curtea de Arges, comisarul-sef Ionel Ispir, spune ca ideea i-a venit in urma cu o luna: „M-am tot gandit si m-am consultat si cu colegii si am decis sa invatam engleza. Colegii mei au fost de acord, asa ca facem cursuri cu un profesor universitar”, spune el.

Comisarul-sef stie ca limba engleza este „de circulatie universala, este limba oficiala a Uniunii Europene” si ca era cazul ca si politistii argeseni sa fie politisti europeni. „Sunt unii dintre colegi care nu au facut la scoala decat franceza si rusa, cum sunt si eu, si trebuie sa stim engleza”, adauga comisarul. In plus, Curtea de Arges este un oras in care vin anual sute de mii de turisti si trebuie ca organele de ordine sa poata comunica. Politistii care intra in contact cu turistii straini cel mai des sunt cei de la Circulatie. „Trebuie sa stim sa le raspundem cand intreaba, nu sa ne doara mainile de atata vorbit”, mai explica el.

Cei mai multi dintre subordonatii comisarului-sef Ionel Ispir sunt de acord, nici nu ar putea sa fie altfel. „My name is Costin Ducu and I?m police agent at Politia municipala Curtea de Arges and I work for the Department of Forensic detective in this unit of the Police and for us it is a great opportunity to improve our English knowledge”, recita agentul Costi Ducu, de la Departamentul de Criminalistica.

Ii tremura putin vocea, e emotionat, dar vorbeste fluent. Ii place la cursuri, iar faptul ca trebuie sa le plateasca din salariul lui nu-l deranjeaza. Cursul costa 180 de lei, iar materialele didactice 65 de lei, bani pe care ii da fiecare cursant.

Are si colegi care spun ca totul e o prostie. „Nu mai inveti limbi straine la batranete. La noi, la tara, cine dracu? sa vina sa ne intrebe. Daca am ceva, o pun pe fie-mea sa vorbeasca, ea stie engleza. Am platit pregatirea pentru ea la engleza cat a fost la liceu, acu? ce sa fac, sa platesc si pentru mine? Nu imi trebuie”, spune un sef de post dintr-o comuna de langa Curtea de Arges. Politistul nu vrea sa-si dea numele pentru ca nu da bine sa-l contrazici pe sefu? si sa nu te inscrii la cursul de engleza.

In rest, la cursuri e distractie mare, spun politistii. „Nimeni nu stie nimic, ne uitam lung la profesor, ne luam dupa el, dar nu ne iese. Ne chinuim sa scriem, mai radem, dar nu prea tare, ca sunt sefii acolo, si, uite asa, trece. Om invata noi ceva pana la urma”, spun politistii.

spot_img