Ponta anunta ca programul POSDRU a fost DEBLOCAT: „Romania a primit 150 milioane euro”
„Inteleg ca ieri sau astazi au intrat 150 de milioane de la POS DRU. E foarte important. Ministrul fondurilor europene, autoritatea de management de la Ministerul Muncii, toate celelalte organisme intermediare sa luati foarte in serios faptul ca s-a deblocat POS DRU, primim bani, dar vor veni alte audituri. Si asta inseamna ca nu ne culcam pe o ureche: am deblocat POS DRU, incepem din nou cu ce s-a intamplat inainte sa se blocheze. Inseamna ca luati masuri, domnul ministru (n.r. – Eugen Teodorovici), doamna ministru (n.r. – Mariana Campeanu), ca lucrurile gresite de pana in 2011 sa nu se repede in 2013, ca ajungem iarasi la blocaj”, a spus Victor Ponta.Premierul a mai precizat ca trebuie luate masuri si pentru deblocarea celorlalte programe operationale care sunt inca in faza de presuspendare: Programul Operational Regional, Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice si Programul Operational Sectorial Transport.Ca urmare a rezultatelor pozitive inregistate in urma misiunii de audit a Comisiei Europene din perioada 29 ianuarie – 01 februarie 2013, reprezentantii UE au anuntat, la 6 februarie, decis deblocarea Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) si reluarea platilor catre Romania.Deblocarea s-a facut dupa aplicarea unei corectii de 25%, asa cum s-a stabilit cu partea romana.Comisia Europeana a suspendat POS DRU la inceputul lunii august 2012, ca urmare a deficientelor identificate de partea comunitara pentru fondurile europene utilizate in perioada 2009 – 2011.In cursul acestui an, auditorii Comisiei Europene vor efectua alte doua misiuni de verificare pentru acest program operational in scopul ridicarii corectiilor financiare temporare de …





