Ponta ii intinde mana lui Crin, dar negociaza un nou guvern cu Kelemen. Liberalii decid la aceasta ora divortul de PSD. Planul in patru puncte al PNL

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

de Cristian ANDREI, Sorina Ionasc Publicat la: 25.02.2014 18:30 Ultima actualizare: 25.02.2014 20:49

Cu putin timp inainte ca liberalii sa ia o decizie oficiala in privinta USL, premierul Ponta a facut un apel la impacare cu PNL, fara a raspunde insa cererii principale a oamenilor lui Crin Antonescu de a-l instala pe Klaus Iohannis vicepremier si ministru de Interne. Mai mult, seful guvernului a angajat deja discutii pentru o noua formula guvernamentala cu UDMR, careia i s-au propus trei posturi la Palatul Victoria, si cu minoritatile altele decat cea maghiara. Cu sprijinul acestora, o noua echipa guvernamentala ar trece fara emotii de Parlament. In aceste conditii, PNL are pe ordinea de zi a sedintei conducerii partidului votarea unei rezolutii in patru puncte: ruperea USL, demisia ministrilor si secretarilor de stat, cererea demisiei lui Ponta si libertate totala a aliante in teritoriu.

Apelul de ultima ora a lui Victor Ponta a fost primit de liberali ca o „interventie de efect teatral”, Crin Antonescu precizand inaintea intalnirii liberalilor ca a vorbit la telefon cu premierul care i-a confirmat ca nu este dispus sa accepte formula propusa cu Klaus Iohannis vicepremier si ministru de Interne.
„Am apreciat foarte mult prestatia mediatica. E un pas inainte din colectia in care oamenii politici incata sa planga. L-am sunat pe domnul prim-ministru, l-am intrebat daca avem miste date noi, daca sunt dispusi sa mergem pe formula pe care am propus-o. Mi-a zis ca nu. Interventia a fost de efect teatral. Aceasta situatie nu mai poate fi prelungita si ii vom pune punct in aceasta seara”, a spus Antonescu.

Mai temperat, Calin Popescu Tariceanu a facut apel la colegi sai sa nu se grabeasca cu o decizie radicala de rupere a USL. „Cred ca la momentul acesta cel mai important lucru este sa ne concentram pe soarta USL si sigur ca avem o mare responsabilitate toti cei care suntem asta seara cu drept de vot in Delegatia Permanenta sa luam o decizie care sa fie si spre interesul partidului, dar sper sa nu uitam de interesul national”, a spus Tariceanu.
Conducerea liberala are pe masa o rezolutie in patru puncte asupra careia sa se pronunte. Cei patru pasi de urmat sunt ruperea USL, demisia ministrilor si secretarilor de stat ai? PNL, cererea demisiei lui Victor Ponta si libertatea data organizatiilor de a face aliante in teritoriu.
Negocierile din interiorul USL pentru remanierea Guvernului au esuat, asa cum a anuntat si prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, dupa aproape trei saptamani de discutii. PNL i-a nominalizat pe Klaus Iohannis pentru postul de ministru de Interne, cumulat cu functia de vicepremier, pe Teodor Atanasiu pentru a prelua Ministerul Economiei, Eugen Nicolaescu la Finante si Cristian Busoi la Sanatate.
Desi nominal, premierul Victor Ponta s-a declarat de acord cu fiecare dintre aceste propuneri, a refuzat ca Iohannis sa preia functia de vicepremier din pozitia de ministru de Interne, propunand in schimb ca acesta sa preia Finantele. O alta contra-oferta a lui Victor Ponta a fost ca propunerile PNL sa fie acceptate cu conditia ca si presedintele PC, Daniel Constantin, sa primeasca un post de vicepremier, oferta refuzata vehement de liberali. Cu o ora si jumatate inainte de sedinta PNL, premierul a anuntat ca liderul PC renunta la functia oferita in guvern. Cererea liberalior Iohannis-vicepremier si ministru …

spot_img