Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, ca autoritatile ruse gresesc prin interzicerea importurilor de carne de vita din Romania, in conditiile in care toata Europa spune ca Romania nu are nici o problema, informeaza Mediafax.
„A informat si presedintele ANSVSA daca, respectand toate procedurile europene, care sunt foarte stricte, toata lumea din Europa spune ca Romania nu are nicio problema si doar Rusia constata ca avem o problema, probabil ca cei care gresesc sunt autoritatile din Rusia”, a spus Ponta, intrebat despre subiectul legat de interzicerea importurilor de bovine, carne de vita si produse derivate din Romania.
Presedintele ANSVSA, Vladimir Manastireanu, a declarat marti seara, pentru Mediafax – dupa ce Rusia a anuntat interzicerea importurilor de carne de vita din Romania invocand boala vacii nebune – ca exista o suspiciune de „caz atipic” depistat la o carcasa, nefiind insa cunoscuta provenienta animalului.
„Suntem in ancheta de aproximativ o luna si jumatate legat de acest caz, insa nu putem vorbi de o evolutie a acestei boli pe teritoriul Romaniei. Daca la finalul anchetei, ce presupune si teste in laboratorul de specialitate din Marea Britanie, se confirma ca este vorba despre un caz atipic, acesta …





