Premierul Victor Ponta se declara „ingrijorat” de situatia din Republica Moldova, care, in opinia sa, este „mai rea decat anul trecut”, dar spune ca il sustine pe omologul sau de la Chisinau si parcursul european al tarii vecine.
Intr-un interviu acordat AGERPRES, prim-ministrul Victor Ponta afirma ca isi doreste ca, la Chisinau si Balti, sa nu fie alesi, in iunie, primari pro-rusi, „pentru ca atunci mesajul va fi unul in sensul ca, de fapt, drumul pro-european al Moldovei este reversibil”.
„Eu sunt foarte ingrijorat de ceea ce se intampla in Moldova. Am vorbit cu toti prietenii si colegii mei de acolo pentru ca, de 15 ani, ii cam cunosc pe absolut toti cei care fac politica in Moldova, m-am vazut si cu noul prim-ministru la o intalnire internationala si am ramas in contact.
De ce zic ca sunt ingrijorat ? Pentru ca anul trecut si cu sprijinul fundamental al Romaniei pe proiecte concrete – gazoduct, gradinite, toate celelalte – practic am castigat batalia. Nu noi, ei au castigat batalia in sensul in care fortele pro-europene au castigat majoritatea, insa au pierdut razboiul. N-au ramas impreuna cele trei partide, exista un guvern minoritar si un guvern minoritar intotdeauna este un guvern fragil. Mi-as dori sa tina cat mai mult guvernul actual, dar este un guvern fragil, exista alianta cu comunistii, care, oricum ai da-o, nu cred ca este un lucru benefic pentru Romania, si oameni, asa cum este Iurie Leanca, care era un pro-european si un pro-Romania convins, are propriul lui partid, asa incat sunt ingrijorat si ma gandesc, evident, ca imi doresc ca la Chisinau si la Balti, cele doua mari orase, sa nu ne trezim cu primari pro-rusi, fie de la Partidul Socialist, fie de la alte partide, pentru ca atunci mesajul va fi unul in sensul ca, de fapt, drumul pro-european al Moldovei este reversibil”, a declarat premierul.
Potrivit lui Ponta, orice primar din partidele pro-europene e un castig pentru Moldova.
„Daca ne trezim, la Chisinau si la Balti, cu primari pro-rusi, inseamna ca efortul de anul trecut, o mare parte din ce am obtinut anul trecut, am pierdut”, a spus seful Executivului de la Bucuresti.
Intrebat cum comenteaza faptul ca fostul presedinte Traian Basescu sustine ca Bucurestiul nu s-a implicat suficient in formarea guvernului de la Chisinau si a gresit, iar, in consecinta, Moldova ar fi pierduta pentru UE, Victor Ponta a spus ca nu crede ca este pierduta.
„Eu cred ca in niciun caz nu trebuie sa ne dam batuti si ca trebuie sa facem tot ce putem, dar, intr-adevar, asa cum va spuneam, e o situatie mai rea decat anul trecut. Si, intr-adevar, acum imi pare rau ca, tinand cont si de alegerile din Romania, nu am fost …





