Am vrut sa-l cunosc la el acasa pe Ion Roata. Nu-i doar un simplu joc de cuvinte, asa il cheama pe acest om. Poate ca doar soarta a creat o coincidenta, ca stranepotul sa poarte acelasi prenume ca si celebrul sau inaintas despre care se scrie in cartile de istorie, dar si in povestirile lui Ion Creanga. Un fapt este sigur, mai presus de toate, anume ca aici, la poalele muntilor, familia Roata nu s-a stins, iar urmasii eroului Micii Uniri de la 24 ianuarie 1859 inca mai pastreaza, ca intr-o lada a zestrei de suflet, amintiri despre vremurile de demult.
Uite asa stau eu acum alaturi de Ion Roata. Un batran cu ochi limpezi si vorba domoala. Ma aflu in satul Gura?Vaii, pe Valea Susitei, in locul unde a trait si strabunicul sau, pe care tot Ion Roata il chema. Casa batraneasca nu mai exista demult. Azi, in comuna asta puteti vedea, in centru, Casa Memoriala Mos Ion Roata, care este insa o copie a celei originale. Strabunicul a fost casatorit cu Maria. Au avut patru copii, doi baieti, Nastase si Neculai, si doua fete, Zoita si Maria. Din ce inteleg vorbind cu Ion Roata, contemporanul meu, este ca omul acesta se trage din linia care coboara de la Nastase. Aud cum spune de mai multe ori Tete Masu, iar asta inseamna in fapt omul care a trait demult, bunicul.
„Am vrut sa fiu un om libera”
Vreau sa stiu de la interlocutorul meu, care are 91 de ani, ce este viata si-mi raspunde repede, ca si cum dintotdeauna a fost convins de acest principiu, ca a”daca am putut spune un cuvant bun, am spus, pe cel rau nu l-am spusa”. Pe urma se lasa linistea. Ma uit la mainile lui, mari, nodurose, cu pielea tabacita. Anul trecut, afirma vecinii, inca mai iesea la prasit. El imi zice ca a muncit la CAP, a fost numai un fel de angajat al lor, insa n-a vrut sa faca parte din Cooperativa. N-a semnat niciodata pentru asa ceva. N-a semnat, in special, zice el, pentru ca nu dorea sa i se ia bucata de glie pe care o mostenise din veac. Dar, dincolo de vointa lui, comunistii i-au luat totusi pamantul. N-au pus, in schimb, stapanire si pe semnatura acestui om pentru acel act samavolnic. „Am vrut sa fiu un om libera”, explica Ion Roata.
Stra-stranepoata
Acum are o pensie de 400 de lei. Este insa departe de genul care s-ar plange de ceva. Se sprijina in baston, ajutat de fiica sa, Marioara Burga. Ea are, la randu-i, trei copii. Femeia e casatorita cu un om ale carui radacini sunt tot in comuna asta. Si bunicii din partea sotului cunosc destinul celui care a fost candva, demult, Mos Ion Roata. Toate familiile de aici stiu. Nu este om in Campuri care sa nu fi auzit la el acasa, din tata-n fiu, povestea. Dar nu pe cea din manuale. Ci alta, traita candva de oamenii acestui loc.
De unde ar veni expresia „Mosa”
Vreau sa stiu de ce i se spune lui Ion Roata si Mos. Ca pe el il chema Ion Roata si atat. Ar putea fi o explicatie in sensul de conducator al comunitatii, de om respectat. Aceasta este, aveam sa aflu de la localnici, adevarata imagine a lui Mos Ion Roata. Un luptator pentru drepturile taranilor obiditi. Asta stiu si elevii, pentru ca la scoala, aici, in Campuri, se vorbeste in mod special despre eroul acestor locuri. Se spune mai mult in comparatie cu ce e scris in carti, ma asigura profesorul de istorie Dumitru Barus, alaturi de directorul scolii gimnaziale, Ion Draghici. Am avut, asadar, parte de doua surse importante de informatie, bazate si pe arhivele scoase din sertarele istoriei, de-a lungul a zeci de ani, si de la Bucuresti, si de la Focsani.
„Ne-a aratat calea Mantuirei?din?nevoia”
Merg, alaturi de gazdele mele, pana la biserica din satul Gura Vaii. O comunitate cu vreo 200 de „focuria”. Cate familii, atatea cosuri la casa. Biserica e din lemn, cu o arhitectura iesita din comun, pentru ca intrarea e din lateral. Cald inauntru, covoare pe jos. Parca ai fi intr-o casa de om, primitoare. Acum e liniste, dincolo de ceasul pranzului. Slujba s-a terminat demult. Omul care are grija de lacas, Sava Moga, de 70 de ani, imi spune ca biserica ar fi fost contruita in jurul anului 1806, desi mai este si varianta legata de 1852. Ma conduce insa in partea dreapta a altarului, ca sa-mi arate o placa neagra pe care scrie, cu litere aurii, „spre vesnica pomenire a lui Mos Ion Roata, caci ne-a aratat calea Mantuirei din nevoi. 24 ianuarie 1909. Taranii Vizanteia”. Trebuie spus despre Vizantea ca este o comuna aflata la mica distanta de Campuri. Placa aceasta are ca explicatie faptul ca Mos Ion Roata a fost considerat un reprezentant al taranimii nu numai in satul lui, ci si in celelalte comunitati vrancene. „Unde vedeti dumneavoastra placa acum, aici a fost pusa in 1909 de taranii din Vizantea. Nimeni nu a miscat-o din loc, niciodataa”, imi explica ghidul.
Semnul eternitatii
Cimitirul este in spatele bisericii. Cruci vechi, tacute. Chiar in primul rand, cea a lui Mos Ion Roata. Cruce din piatra, tot in anul 1909 montata, de data asta prin contributia oamenilor din Campuri. Literele incrustate contin acelasi cuvant, „Mosa”, legat de numele lui Ion Roata, la care se adauga principala sa calitate, de „deputat al taranimii in Divanurile ad-hoc din 1857a”. Este trecuta si data mortii sale, 20 februarie 1882.?
„Daca deschizi o scoala,?inchizi o puscariea”
Sa coboram acum in istorie, ca sa vedem ce spun arhivele despre Mos Ion Roata. Cel care se nastea in anul 1806, rezultat al casatoriei lui Constantin Roata cu Mariuta, in catunul Velnita din satul Campuri de Sus. Localnicii spun despre el ca nu a mers niciodata la scoala, pentru ca in vremea aceea nu existau scoli in satele de pe-aici. Totusi, fiind un om istet, a invatat singur sa scrie si sa citeasca. Mai exista insa si varianta, sustinuta de documente, legata de ideea ca nu a stiut deloc carte. Ca urmare, in viata lui, cand era vorba de anumite hartii oficiale, le semna prin parafa pe care o primise atunci cand a facut parte din Divanul ad-hoc de la Iasi. Pe acea parafa era inscriptionat numele sau. Oricum, gazdele mele imi spun clar ca Mos Ion Roata a fost un neobosit sustinator al infiintarii de scoli in lumea satului. Manifesta astfel adeziune fata de principiul pe care adesea l-a exprimat, ca „daca deschizi o scoala, inchizi o puscariea”. Abia cand ajunge la varsta de 62 de ani, in 1868, se inaugureaza prima scoala din Campuri.
„Noi nu stim a ura,?dar Dumnezeu stie a induraa”
Daca a venit vorba despre acel Divan, din 1857, al Moldovei, merita subliniat ca i-a reunit pe alesii poporului, cat timp a functionat, in 31 de sedinte. La toate a fost prezent Mos Ion Roata, dar nu doar ca sa faca umbra pamantului, ci vorbind adesea in numele celor care il trimisesera aici, prin votul lor, fiind deputat al taranimii din judetul Putna, cum se chema pe atunci, din punct de vedere administrativ, aceasta parte de tara. Este o adunare legislativa care are ca principal scop sa conduca spre unirea celor doua principate romanesti, asa cum s-a si intamplat in cele din urma, in 1859, prin alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca. Numai ca, din punctul de vedere al deputatului originar din Campuri, Unirea nu insemna doar un act de patriotism, ci si speranta ca aceasta transformare a Tarii va conduce la o schimbare din temelii a situatiei taranimii. Acest sens pe care il gandeste Ion Roata, alaturi de ceilalti reprezentanti ai clacasilor de pe intregul cuprins al Moldovei, este dat de actul prezentat in Divan la data de 9 noiembrie. Jalba, asa cum e descrisa de Mihail Kogalniceanu, drept „plangerea unui intreg popora”. Primul semnatar al documentului este chiar taranul venit din tinuturile vrancene. Divanul nu era insa format numai din trimisii palmasilor, ci si din cei ai proprietarilor de pamant. Se va vedea, de aici inainte, cum Ion Roata intra in conflict cu statul. „Noi nu stim a ura, dar Dumnezeu stie a induraa”, sunt cuvintele pe care omul din Campuri le rosteste in Divan, dupa cum Kogalniceanu le retine apoi in scrierile sale, intelegand adanca lor semnificatie.
Scrisoarea care se lasa?cu arestari
Autoritatile pun ochii pe Mos Ion Roata, dovada ca administratia judetului Putna intercepteaza o scrisoare pe care acesta o adreseaza, in primavara lui 1858, unor consateni de-ai sai. El se refera la mult-asteptatul, dar mai ales apropiatul moment in care se va face reforma agrara. Asta arata ca autorul acelor randuri spera ca unirea Principatelor sa aduca o schimbare si pentru talpa tarii. Doi tarani care au legatura cu scrisoarea sunt arestati, primul fiind Stanciu Tetea, destinatarul, iar celalalt e Stan Gardina,care avusese rolul de curier. Este cautat si Ion Roata, dar el se afla atunci la Iasi. Ca urmare, administratia judetului Putna cere Politiei din Iasi sa-l aresteze pe autor, ceea ce se si intampla, in scurt timp. Vinovatul principal e trimis sub escorta in judetul sau de bastina. Lucrurile se precipita, iar Ministerul de Interne de la Iasi dispune, la 17 februarie, eliberarea lui Ion Roata. Asta se intampla numai dupa ce comunitatea din Campuri isi asuma garantia ca faptasul se va cuminti. Pare ciudata aceasta abordare din partea stapanirii. Putem presupune ca au existat presiuni mai mari pentru eliberarea „razvratituluia”.
La mana proprietarilor de pamant
Exista o solicitare a taranilor din Campuri, din anul 1856, care arata viata de atunci a …
Povestea eroului Unirii Mici este vie: Mos Ion Roata traieste azi in comuna vranceana Campuri
