Premiera de la Sony Ericsson: castile audio cu senzori de miscare

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Compania Sony Ericsson aduce pe piata o noua inovatie in materie de auditie muzicala, lansand primele casti prevazute cu senzori de miscare, potrivit unui comunicat oficial al producatorului suedez, informeaza Agerpres.

Noile perechi de casti, botezate MH907, au la baza tehnologia Motion Activated SenseMe cu ajutorul careia utilizatorul poate controla muzica fara a apasa vreun buton. Astfel, accesul la playlist-ul audio de pe telefonul mobil se face prin simpla inserare a castilor in urechi, moment in care muzica va porni instant. Totodata, pentru a opri muzica, trebuie doar sa indepartezi una dintre casti din ureche. Aceleasi proceduri virtuale sunt necesare si pentru a raspunde sau pentru a respinge un apel.

Producatorul suedez de echipamente si accesorii de telecomunicatie introduce, de asemenea, functia de Clear Audio, prin care melodiile preferate ale fiecaruia pot fi redate la calitatea la care acestea au fost original create.

„Cu ajutorul noilor casti MH907, utilizatorii vor putea sa foloseasca mai usor telefoanele mobile. De acum, acestia nu vor trebui sa foloseasca butoane sau alte dispozitive pentru a prelua un apel sau pentru a opri muzica atunci cand sunt pe drum. Castile MH907 se aliniaza noii strategii Sony Ericsson care are ca obiectiv principal crearea de produse interactive si atractive pentru utilizatorii nostri”, a afirmat Jacob Sten, Senior Vice President SEMC Accessories.

Sony Ericsson este o companie internationala de top, cu vanzari de peste 100 de milioane de telefoane in 2007, cu reprezentante in China, Europa, India, Japonia si America de Nord.

Compania a fost fondata in octombrie 2001, in urma unui parteneriat egal intre Sony si Ericsson, iar la ora actuala are sediul central la Londra.

spot_imgspot_img