Liderul istoric al extremei dreapta franceze, Jean-Marie Le Pen, a fost „suspendat” luni din Frontul National (FN), a anuntat intr-un comunicat partidul condus de fiica sa Marine, transmite AFP.
Aceasta indepartare a cofondatorului FN, al carui presedinte de onoare era in prezent, a fost decisa cu prilejul biroului executiv al formatiunii politice, convocat pentru a sanctiona noile declaratii polemice ale lui Jean-Marie Le Pen, facute luna trecuta, cu privire la Holocaust si imigratie.
Jean-Marie Le Pen, care este de asemenea membru al Parlamentului European, a reiterat la inceputul lunii aprilie afirmatiile prin care definea camerele de gazare ca un „detaliu” al istoriei celui de-Al Doilea Razboi Mondial, care i-au adus o condamnare penala. El a luat apararea „lumii albe” si a criticat …





