Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a fost lovit cu pumnul in fata de un minor, in timpul unui eveniment de campanie desfasurat miercuri in regiunea sa natala Galicia, cu ocazia alegerilor generale de duminica, informeaza Reuters.
Seful Guvernului, in varsta de 60 de ani, nu a fost ranit, a declarat un purtator de cuvant al Partidului Popular, dar Rajoy a fost vazut ulterior cu o vanataie mare pe fata, potrivit Mediafax.
Un tanar l-a lovit puternic cu pumnul in fata pe Rajoy, caruia i-au cazut ochelarii, in timp ce participa la un eveniment public in orasul Pontevedra.
Agresorul statea in picioare chiar langa Rajoy, cand l-a lovit brusc, luandu-l pe premier prin surprindere. Tanarul, care este minor, a fost arestat, a confirmat politia.
Rajoy a transmis un mesaj pe Twitter, multumindu-le sustinatorilor sai si asigurand publicul ca se simte bine. „Sunt bine, pe drum spre un miting din Coruna”, a afirmat …