Taxele de criza impuse de Ungaria companiilor din unele sectoare economice, precum energetic, retail, bancar si telecomunicatii, ar putea ramane in vigoare inca un deceniu, astfel incat sa permita statului ungar sa-si reduca indatorarea la 50% din PIB, a declarat premierul ungar, Viktor Orban.
Politicile economice obisnuite nu functioneaza atunci cand toata lumea este in criza, astfel ca Ungaria a avut nevoie de masuri neortodoxe, a spus Orban, intr-un interviu acordat cotidianului american Wall Street Journal.
„Cand ai probleme, cand vecinii tai sunt loviti si ei de criza, nu functioneaza implementarea unor politici economice standard. Sunt necesare masuri cu tinte clare. Oamenii afirma ca astfel de politici sunt neortodoxe. Daca ai o perspectiva mai pozitiva, sunt inovative. In orice caz au tinte clare”, a spus premierul.
Ungaria a avut o indatorare de 79,2% din PIB anul trecut, in scadere usoara, insa, fata de nivelul maxim de 81,8% atins in 2010.
Indatorarea trebuie sa coboare la 50% din PIB, iar, pana la momentul respectiv, guvernul „pur si simplu nu poate schimba structura veniturilor la buget”, a spus Orban.
„Cand am atins acest nivel si avem garantia ca deficitul bugetar nu duce la cresterea indatorarii, totul poate fi renegociat. Indatorarea va ramane provocarea majora in viitor, astfel ca tarile cu datorii mai mari de 50% din PIB sunt in pericol, cele cu peste 60% sunt in pericol iminent, iar cele cu peste 90% trebuie sa inceapa sa se roage”, a declarat seful guvernului ungar.
Intrebat daca asta inseamna ca diversele taxe de criza trebuie sa ramana active pana la reducerea indatorarii, premierul a raspuns: „Sistemul de taxe cu tinte – da”.
Ungaria ar putea cobori indatorarea la 50% din PIB in zece ani sau chiar mai repede daca situatia economica a zonei euro se imbunatateste.
„Daca zona euro ar merge mai bine, ar putea avea loc in zece ani, daca ar evolua foarte bine, atunci am putea ajunge la acest rezultat in sase sau chiar cinci ani”, a spus el.
Orban a folosit taxe speciale asupra sectoarelor bancar, energetic, retail si telecomunicatii pentru a acoperi gauri din bugetul Ungariei. Aceste taxe, impreuna cu nationalizarea activelor fondurilor private de pensii, au afectat increderea investitorilor. Ungaria a reusit, insa, sa scape in acest an, alaturi de alte state, de procedura de deficit excesiv derulata de Comisia …





