Presedintele CC: „Am caine lup, este in greva de trei zile si ma ameninta. Am fost muscat de o oaie”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

de Departamentul Social – Mediafax Publicat la: 25.09.2013 11:28 Ultima actualizare: 25.09.2013 11:33

Presedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat miercuri, referitor la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii privind cainii maidanezi, ca practic este aceeasi lege pentru care judecatorii au mai dat o decizie, dar parlamentarii au revenit cu o noua sesizare, aratand ca „asta e jocul legislativ”.
„Este practic aceeasi lege care a mai fost la noi, noi am dat atunci o decizie, ei au revenit la noi, asta e jocul legislativ”, a spus Augustin Zegrean, la intrarea in sediul Curtii Constitutionale din Palatul Parlamentului.

Intrebat daca sustine eutanasierea si daca are caine, Augustin Zegrean a raspuns ironic: ” Am caine lup, este in greva de trei zile, a aflat ce se intampla si ma ameninta”.
Intrebat daca a fost muscat vreodata de un caine, Zegrean a spus ca a fost muscat „de o oaie”.
Presedintele CC a mai spus, intrebat daca legea ar putea fi declarata neconstitutionala, ca va fi anuntata decizia la ora 14.00.
Curtea Constitutionala ia in discutie miercuri sesizarea in cazul Legii privind cainii fara stapan, adoptata de Camera Deputatilor in 10 septembrie, care stabileste, printre altele, un termen de 14 zile in care cainii sunt tinuti in adaposturi, iar daca acestia nu sunt revendicati sau adoptati, sa poata fi eutanasiati, edilii avand posibilitatea sa amane eutanasierea.
Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu exceptia UDMR, a atacat la Curtea Constitutionala legea prin care a fost modificata si completata Ordonanta de urgenta 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor.
Cei 30 de parlamentari sustin, in sesizarea transmisa Curtii Constitutionale, ca actul normativ nu conduce la impiedicarea inmultirii si proliferarii cainilor fara stapan, ci traumatizeaza societatea civila, „demers care nu este de natura a traduce drepturile fundamentale ale omului in Romania”.
Parlamentarii semnatari solicita Curtii sa supuna Legea de modificare si completare a Ordonantei de urgenta 155/2011 controlului de constitutionalitate, astfel incat aceasta sa fie trimisa, spre o noua examinare, Parlamentului.
Potrivit contestatarilor, forma in care actul normativ a fost adoptat de Camera Deputatilor, care este Camera decizionala, in urma deciziei de neconstitutionalitate luata anterior, difera fundamental, atat in ceea ce priveste conceptia, cat si in ceea ce priveste continutul, de cea adoptata de Senat – sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adoptie a cainilor fara stapan mult mai scurte, sunt stabilite conditii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusa posibilitatea returnarii cainilor fara stapan, sunt excluse organizatiile neguvernamentale intr-o etapa importanta si sensibila a programului de gestionare a cainilor fara stapan, respectiv eutanasia.
De asemenea, semnatarii invoca si neconstitutionalitatea Ordonantei de urgenta 155/2001, care este modificata prin proiectul de lege.
In documentul citat se mai arata ca anumite articole din lege incalca prevederile constitutionale referitoare la respectarea tratatelor internationale in materie.
„Facem in primul rand observatia ca problema eutanasiei cainilor fara stapan si conditiilor in care este dispusa aceasta este principala problema a legii. Eutanasia este o masura extrema, care contravine prevederilor drepturilor animalelor recunoscute de instrumente internationale, reglementari comunitare cu caracter obligatoriu. Legea de gestionare prevede solutia eutanasiei, care se poate aplica curent, in masa, animalelor fara stapan, desi ar fi trebuit sa fie aplicata numai in anumite conditii limitative si stricte, cu caracter exceptional”, sustin cei 30 de parlamentari.
Ei fac referire in acest sens, la o decizie anterioara a CC potrivit careia eutanasia prevazuta de ordonanta trebuie aplicata cu respectarea Conventiei europene pentru protectia animalelor de companie din 2003, ratificata de Romania in 2004 si intrata in vigoare in anul 2005.
Senatorii si deputatii semnatari arata ca, potrivit Conventiei, „atunci cand o parte estimeaza ca numarul de animale fara stapan constituie pentru ea o problema, ea trebuie sa ia masurile legislative si/sau administrative necesare pentru reducerea numarului acestora prin metode care nu cauzeaza dureri, suferinte sau temeri evitabile”.
In document se mai arata ca, fara a se transforma intr-un legislator pozitiv, Curtea poate aprecia, din punctul de vedere al necesitatii eutanasiei, daca prevederile legale mentionate sunt contrare principiului constitutional al proportionalitatii, masura legiferata nefiind …

spot_img