de Deprtamentul Corespondenti Postat la: 06.06.2012 15:55 Ultima actualizare: 06.06.2012 16:38
Mediafax Foto/ Balasz Attila
Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, spune ca l-a „durut spiritul de neincredere” din partea unor membri ai actualului guvern roman, insa pune acest lucru pe seama faptului ca actualul cabinet „este deranjat probabil” ca Ungaria a avut relatii bune cu fostul executiv.
Kover Laszlo a reiterat, miercuri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Odorheiu Secuiesc, ca a venit in Romania in calitate de presedinte de onoare al PCM si de prieten al candidatilor acestui partid, pentru a-i sustine, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Sunt prezent ca membru al natiunii, datorita faptului ca, totusi, noi suntem impreuna, natiunea maghiara este una si unitara, dar sunt prezent ca presedinte de onoare al PCM. Mai am inca un scop special, de a-l sprijini pe Szasz Jeno sa devina primarul acestei localitati, datorita faptului ca cei mai importanti ani ai Odorheiului Secuiesc dupa „89 apartin primarului Szasz Jeno. Suntem in relatii prietenesti cu dumnealui, dar nu-l sprijinim datorita faptului ca suntem prieteni, ci am devenit prieteni datorita fapului ca a avut rezultate, este cel care a demonstrat independent si foarte tanar ca poate fi administrator bun al unei localitati, indiferent de sprijinul unui partid care se afla permanent la guvernare – si ma refer la UDMR, nu la partidele romanesti”, a afirmat Kover Laszlo.
Presedintele Parlamentului ungar a mai spus ca se simte „acasa” in Odorheiu Secuiesc, oras pe care il iubeste si pe care doreste sa il vada „capitala regiunii secuiesti, nu numai ca un centru de invatamant sau cultural, dar si din punct de vedere economic”.
Intrebat daca s-a gandit la o reconciliere cu autoritatile romane, dupa tensiunile din ultimele zile, Kover Laszlo a spus ca ar trebui sa se revina la parteneriatul „absolut normal” si la relatiile „extraordinare” care au existat intre cele doua tari in guvernarea anterioara.
„Deja de cateva ore se poate spune ca apele s-au linistit, nu se mai fac declaratii care ar tulbura apele si sunt de acord ca acum suntem intr-o perioada de campanile electorala si fiecare spune lucruri mari, si de o parte, si de alta. Dar eu cred ca dupa ce vom trece de aceste alegeri, cu toate ca ne pregatim de alegerile parlamentare, este o chemare pentru toata lumea sa nu facem declaratii care pot sa aiba niste urmariri care ne dor. Si spun ca ar trebui sa revenim la parteneriatul absolut normal pe care l-am avut in perioada Guvernului anterior, cu care, si din punctul de vedere al dimensiunii istorice, se poate spune ca au existat relatii extraordinare”, a precizat presedintele Parlamentului de la Budapesta.
Kover Laszlo a sustinut ca atentia care i s-a acordat cu prilejul vizitelor in Romania in ultimele doua saptamani este una nemeritata.
„Trebuie sa va spun ca pe mine nu m-a durut nicio declaratie, nici nu merit aceasta prezenta si importanta de care am parte si din modestie va spun ca nici nu am contat pe aceasta prezenta. Daca m-a durut ceva, atunci pot sa va spun ca m-a durut spiritul …





