Primii turisti vor putea survola Luna in 2017, a anuntat societatea americana Space Adventures, care organizeaza calatorii spatiale turistice cu navete rusesti Soyuz, relateaza agentia RIA Novosti, citata de Agerpres.
„Intentionam sa lansam o naveta inainte de a 50-a aniversare a programului Apollo. Dupa parerea mea, programul Apollo a demarat in februarie 1967, luna prevazuta pentru lansarea lui Apollo-1. Prin urmare, a 50-a aniversare va fi marcata in februarie 2017”, a declarat Eric Anderson, presedintele Space Adventures intr-un mesaj postat pe site-ul firmei.
Turistii vor zbura cu o naveta Soyuz-TMA, echipata cu un modul locuibil suplimentar. Societatea a anuntat recent ca a vandut primul din cele doua bilete pentru aceasta calatorie. Potrivit lui Anderson, si celalalt bilet „este pe cale de a fi vandut”.
„Faptul ca doua persoane sunt gata sa dea fiecare aproape 150 de milioane de dolari pentru a survola Luna …