Programul Guvernamental Prima Casa 2 a fost modificat. Presedintele Fondului National de Garantare a declarat, pentru The Money Channel, ca a fost simplificata procedura de construire a unei locuinte, prin asociere.
„Nu vor mai fi, vizavi de asociere nevoie de sapte persoane ci numai de doua persoane. Şi asta simplifica foarte mult lucrurile mai ales din perspectiva bancherului”, a spus presedintele Fondului National de Garantare pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Aurel Şaramet.
De asemenea, potrivit noilor modificari, vor putea apela la garantia statului si romanii care au avut in trecut o locuinta, conditia fiind ca aceasta sa fi fost vanduta in urma cu cel putin 10 ani.





