Cand comunicam, ce ne comunicam? Cand suntem intr-o relatie, ce schimburi facem? De informatii despre factualitatile lumii, despre noi insine, de afecte? Cel mai probabil, chiar si atunci cand vorbim despre planete, despre universul interstelar sau despre retete de gogosi, comunicam o bucatica de noi insine.
Daca ar fi sa propun o cheie cu care sa diferentiem intre comunicarea de informatii si comunicarea de la afect la afect, as zice ca cea mai la indemana este diferentierea dupa aparenta si esenta. Cand aparenta si esenta se impletesc armonios, comunicam cu mintea si inima unul si acelasi lucru. Cand acestea sunt pe paliere diferite, in logici diferite, cu mize diferite, comunicarea este paradoxala. In aparenta anumite lucruri se prezinta intr-un fel, iar in esenta ar putea sa transmita alt mesaj.
Una zici si alta se simte
O doamna vorbea despre lucrurile casnice pe care le facuse in timpul zilei. Filmul ei de actiune in loc sa conecteze interlocutorul la energie il adoarme. Straniu efect obtinut am zice, daca am analiza in aparenta comportamentul celor doi prinsi in aceasta comunicare. Simtul comun ne indeamna sa-l privim atent pe interlocutor si sa-i chestionam starea de oboseala sau starea de spirit. Numai ca, in esenta, reactiile emotionale si corporale ale partenerului de discutie ii apartin ei. Fara sa stie, ea transmite prin afecte un subtext, iar partenerul se conecteaza emotional la acest mesaj. Dificultatea vine din faptul ca mesajele sunt contradictorii: in aparenta, se creioneaza dinamica, activa, iar in esenta este somnolenta, apatica, deprimata.
Cel care comunica nu este constient ca odata cu cuvintele transmite si afecte. Aceste persoane au nevoie de interlocutor pentru a evacua afectul de care nu sunt constiente, dar pe care il resimt deosebit de intens in interiorul lor. Interlocutorul devine corpul lor de rezonanta, o extensie a lor. Nu ii ia energia ca a”vampirii de energie”, ci ii lasa interlocutorului starea intolerabila. Poate ca uneori v-ati simtit linistiti, calmi, bine in fond, inainte de intalnirea cu o persoana, iar dupa ce a plecat ati ramas cu dureri de cap, cu neliniste, furie sau cu somnolenta.
Nu vorbesc aici despre scopul pentru care cineva apeleaza la un corp de rezonanta emotionala si ce ar trebui sa faca interlocutorul cu starea care nu este a lui, dar care este in el, vrea, nu vrea. Exista o serie de mijloace folosite de interlocutor pentru a transforma starea intolerabila pentru ambiiintr-o stare tolerabila. Nu intru in detalii acum, insa oamenii s-au preocupat dintotdeauna de solutii. La tara la bunica, prietenele ei spuneau in aceste situatii: a”Ai fost deocheata, hai sa te descant!”.
Cu cat casca mai mult in timp ce rostea incantatia magica, cu atat deochiul era mai mare. Era foarte placut sa fii descantat cu un alt cantat. M-am jucat de multe ori cu acest cuvant, pe care il silabiseam sa ii patrund sensul, descant, sa priveze cantul meu de melodia afectiva a relatiei mele cu interlocutorul. Am inceput cu situatia cea mai grea. Cea mai grea pentru ca disonanta dintre esenta si aparenta este jucata intre doua persoane,?intr-o relatie in care se pierde diferentierea dintre eu si tu, iar raspunsurile la intrebarile a”cine sunt eu”, si pentru unul si pentru celalalt, a”de unde incep eu si unde ma termin eu” sunt confuze si neterminate. Tot grea este pentru ca textul si subtextul se refuza reciproc. In esenta, aceasta persoana isi refuza dependenta prin aparenta puterii si controlului, experienta depresiva prin aparenta triumfului, valoarea si importanta pentru o persoana prin …
