Procesul in care rectorul UMF Iasi, Vasile Astarastoae, este acuzat de fapte de coruptie privind trucarea licitatiei pentru platforma de e-learning a UMF Iasi a fost reluat, vineri, la Curtea de Apel Suceava, care stabilise restituirea dosarului la DNA, solutie casata insa de instanta suprema, informeaza Mediafax.
La acest prim termen de rejudecare a procesului, dupa ce solutia initiala a Curtii de Apel Suceava a fost casata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, a fost acceptata cererea mai multor avocati ai apararii de amanare a cauzei, in conditiile in care s-a constatat ca una dintre parti nu a fost citata conform procedurii.
Presedintele completului a dispus amanarea cauzei pana in 21 februarie si i-a atras atentia agentului procedural sa respecte procedura de citare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, in noiembrie 2013, ca procesul in care Vasile Astarastoae, rector al Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) Iasi si presedinte al Colegiului Medicilor din Romania, este judecat pentru fapte de coruptie sa fie reluat la Curtea de Apel Suceava. Astfel, instanta suprema a admis recursul Directiei Nationale Anticoruptie fata de decizia din mai 2013 a CA Suceava de retrimitere a dosarului la DNA central pentru refacerea urmaririi penale.
Rectorul UMF Iasi, Vasile Astarastoae, a fost trimis in judecata in 21 decembrie 2011, de catre procurorii DNA Iasi, alaturi de alte 18 persoane, in dosarul privind trucarea licitatiei pentru platforma de e-learning a universitatii iesene, proiect realizat din fonduri europene cu 6,4 milioane de lei.
Vasile Astarastoae este acuzat de procurorii DNA de aderare si constituire de grup infractional organizat, iar printre persoanele trimise in judecata de DNA Iasi se numara doi directori din cadrul UMF Iasi, Adrian Ciureanu si Daniel Drugus, precum si reprezentantul firmei Maguay Impex SRL, Corvin Pughin, acuzat ca ar fi dat mita conducerii UMF pentru a castiga licitatia.
Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Iasi, dar a fost stramutat ulterior la Curtea de Apel Suceava.
Adrian Ciureanu, Daniela Drugus si Cosmin Pughin au fost arestati preventiv, pentru 29 de zile, in octombrie 2011, ei fiind ulterior eliberati in urma recursului formulat la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In referatul trimis judecatorilor de procurorii DNA pentru emiterea mandatelor de arestare se arata ca „in baza unor intelegeri prealabile si avand concursul fraudulos al numitilor Tanasescu Laurian Gabriel (reprezentant al SC Euro Management Grup Bucuresti si prieten a lui Ciureanu), Pughin Corvin, Ciureanu Adrian si Vasile Astarastoae au decis atribuirea ilegala a contractului de lucrari in favoarea …





