Programul Prima Casa, blocat: Guvernul nu a aprobat legislatia necesara

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Programul Prima Casa s-a blocat. De la 1 ianuarie, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri nu mai primeste dosare. Motivul: Guvernul nu a aprobat inca un act normativ, care sa fixeze cadrul legal pentru desfasurarea programului.

In lipsa unui plafon de creditare, dar si a legislatiei necesare pentru derularea programului, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a informat bancile ca nu mai primeste dosare pentru „Prima Casa”, dupa 1 ianuarie.

Presedintele Fondului National de Garantare spune ca plafonul de un miliard euro pentru programul „Prima Casa”, aprobat initial pentru 2009, trebuie realocat astfel incat sa poata fi folosit si in 2010.

Peste 11.500 de persoane au contractat deja o locuinta prin programul „Prima Casa”. In total, au fost utilizate aproximativ 480 milioane euro din plafonul aprobat pe 2009. Restul de 520 milioane euro au ramas neutilizate.

Noul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat saptamana trecuta ca programul „Prima Casa” ar putea fi modificat pentru a sustine nu numai sectorul imobiliar, ci si pe cel al constructiilor. Ca sa faca o astfel de modificare, autoritatile romane ar trebui sa aiba o discutie cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana.

spot_img